Traian Basescu
EDITORIAL
PNL-iştii vor să-i redea Puterea lui Băsescu
admin -
Întrebaţi fiind de jurnalişti cu cine vor face alianţe după alegerile de duminică, liberalii au declarat tot timpul că, în afară de PSD, se poate discuta cu oricine, asta însemnând şi cu PMP-ul lui Traian Băsescu.Confirmarea a venit chiar...
ACTUAL
Credeaţi că mai rău nu se poate? Ei bine, Floricel a ajuns şi la „mila” băsiştilor
admin -
Nu era de ajuns că, în spatele candidatului PNL la funcţia de primar al municipiului stă, mândru de isprăvile-i cercetate de DNA, tocmai fostul edil, controversatul şi hulitul în 2012, Lucian Iliescu?Nu era de ajuns că, şi mai sus,...
POLITICA
ALDE Giurgiu: Este posibil ca Traian Băsescu să ajungă în fruntea PNL?
admin -
Reprezentanţii organizaţiei judeţene Giurgiu a partidului condus de Călin-Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin au susţinut vineri, 8 aprilie, o conferinţă de presă prin intermediul căreia, printre altele, au criticat ultimele acţiuni marca PNL, la nivel central.Astfel, în primul rând,...
ACTUAL
„INCREDIBIL”! VIDEO. Politician din Giurgiu: Da, fumez şi am amante, nu-s pocăit!
admin -
Vă rog din suflet să-mi iertaţi titlul îndrăzneţ şi fără... detalii, dar sunt convinsă că acest conţinut al acestui articol nu vă va dezamăgi, indiferent de aşteptările pe care le aveaţi cu privire la personajul care a făcut această...
ACTUAL
OPINIE: Trist, dar adevărat! Aţi ieşit, din nou, degeaba în stradă!
admin -
S-au scris deja multe, dar nu destule- cred, în ceea ce-l priveşte pe premierul desemnat de preşedintele Klaus Iohannis, Dacian Cioloş. Şi nu tocmai bune. Sunt convinsă că pe mulţi dintre noi ne încearcă o tristeţe, dublată de o resemnare...
ACTUAL
OPINIE: Mişcătorii Populari vor „să-şi ia ţara înapoi”
admin -
Mărturisesc un sado-masochism jurnalistic(prin participarea la o activitate despre care voi scrie aici) întru înfăptuirea unui asemenea material.Şi-am tras aer în piept. Noi toţi cei care n-am avut altceva mai bun de făcut, joi, 29 octombrie, la ora 14.00,...
ACTUAL
„ŞOC ŞI GROAZĂ”: Marin Anton a cotit-o către stânga. La UNPR!
admin -
La fel de „serios” ca şi fostul său şef Traian Băsescu-cel care a spus că-şi va da demisia şi n-a făcut-o-, Marin Anton(fostul şef al PMP Giurgiu) fuge acum de Udrea ca... de tămâie, fix în UNPR. Asta, deşi...
ACTUAL
Victor Ponta: Băsescu şi Udrea au fost vârfurile unor ilegalităţi, precum Nicolae şi Elena Ceauşescu
admin -
Traian Băsescu şi Elena Udrea au fost vârfurile unor ilegalităţi, precum Nicolae şi Elena Ceauşescu înainte de 1989, dar alături de ei au fost şi alte persoane, a declarat liderul PSD, premierul Victor Ponta, adăugând că este convins că...
ACTUAL
Gabriela Firea: „Se doreşte, în opinia noastră, prelungirea mandatului de preşedinte al domnului Traian Băsescu”
admin -
Într-o recentă conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, a ieşit cu declaraţii pe tema înfiinţării de noi secţii de vot în diaspora.Ea a precizat că a aflat faptul că preşedintele Traian Băsescu a transmis o...
ACTUAL
Răzvan Cuc (PSD Giurgiu): „Acesta este viitorul pe care ni-l doreşte nouă Traian Băsescu?”
admin -
Sute de oameni, cei mai mulţi pensionari, din mai multe judeţe ale ţării, au fost aduşi în această dimineaţă la Curtea Militară de Apel Bucureşti, pentru a fi audiaţi de procurorii instanţei supreme în dosarul „Referendumului”.Românii au fost luaţi...
Latest News
Giurgiu, sub avertizare de ploi, descărcări electrice şi intensificări ale vântului
Mâine, între orele 12:00-23:00, în județul Giurgiu vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor înregistra averse, descărcări...


