pnl

O dovadă de dispreţ faţă de români- marca PNL: Niciun consiliu local sau judeţean se poate constitui mai devreme de sfârşitul lui iunie

Toată administraţia locală din România este, în acest moment, semiparalizată din cauza reprezentanţilor PNL care au decis să predea mandatul financiar la Autoritatea Electorală abia pe 21 iunie.Aceasta este ultima zi în care, conform legii, partidele trebuie să depună...

Coşmarul CRUELLELOR galbene: Giurgiuvenii au dat judeţului 20 de consilieri PSD

„Cineva ar trebui să le explice că, în cazul lor, nu desenele animate, nu calculatoarele şi ignoranţa sunt cauzele” ipocriziei, ca să nu zic altfel, însă, "de când lumea şi pământul, poveştile proaste au ieşit repede din memoria colectivă”...Buei,...

PSD, majoritate şi la Consiliul Local şi la cel Judeţean Giurgiu. VEZI AICI şi lista cu primăriile unde au câştigat social-democraţii

Primele rezultate parţiale comunicate de către cei de la Biroul Electoral Judeţean arată detaşarea clară a PSD Giurgiu de celelalte formaţiuni politice. Şi, chiar dacă au fost numărate voturile în doar aproape un sfert dintre secţii, nu încape îndoială...

ALERTĂ: Mustăţea ocupă ilegal funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean?

Colegii de la Giurgiu Acum au tras, recent, un semnal de alarmă demn de luat în seamă atât de opinia publică, dar mai ales de către cei îndreptăţiţi să ia şi măsuri, dacă se impun.Vasile Mustăţea, demisionar din funcţia...

Şi giurgiuvenii le lasă mesaje PNL-iştilor. Pe indicatoarele rutiere! Tot un fel de „promisiuni electorale”

Ceea ce citiţi pe acest indicator nu reprezintă un trucaj! Indicatorul îl puteţi „descoperi” şi dumneavoastră fix la intersecţia dintre drumul care duce spre Răsuceni şi cel care duce... parcă spre Iad, dar care se îndreaptă de fapt către localitatea Toporu,...

„Îi transmit public domnului prefect de Giurgiu că nu vom tolera nicio abatere de la litera legii!”. VEZI AICI cine a făcut această declaraţie!

La cea mai recentă conferinţă de presă, preşedintele PSD Giurgiu, senatorul Niculae Bădălău, i-a transmis noului prefect de Giurgiu, Zorinel Niculcea, că este acolo pentru a respecta „nu doar... spiritul legii, ci litera legii”.„Îi transmit public domnului prefect de...

Cum îi „înveseleşte” Florian Nicolae pe giurgiuveni?

Prezent miercuri, 20 aprilie, într-o emisiune televizată, la DIGI 24, la mai multe întrebări complet diferite ale moderatorului, candidatul PNL Giurgiu la funcţia de primar al municipiului, Florian Nicolae, şi-a început răspunsurile(şi-aşa... timide) în acelaşi mod: "Giurgiuvenii sunt trişti!".Of,...

Gabriela Firea: Strategia noastră nu se schimbă în funcție de contracandidați

Candidatul PSD la funcţia de Primar al Capitalei, Gabriela Firea, a făcut miercuri, această declaraţie prin intermediul unui comunicat de presă.“Salut clarificările aduse de PNL în această seară. În această competiție, am deocamdată o singură certitudine: eu voi candida,...

OPINIE: … Şi cu asta ce-am făcut? De ce nu e mai bine, măi, PNL?

Un an şi aproape 5 luni. Atât a trecut de când "dreapta" a dat iar preşedintele, după 10 ani de stat drepţi. Atât a trecut de când s-a făcut "marea schimbare", aproape un an jumate, deci, de când Klaus...

ALDE Giurgiu: Este posibil ca Traian Băsescu să ajungă în fruntea PNL?

Reprezentanţii organizaţiei judeţene Giurgiu a partidului condus de Călin-Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin au susţinut vineri, 8 aprilie, o conferinţă de presă prin intermediul căreia, printre altele, au criticat ultimele acţiuni marca PNL, la nivel central.Astfel, în primul rând,...
- Advertisement -spot_img

Latest News

Deputat Marian Mina: „Când e de tăiat panglici, Bolojan e primul. Când e de plătit nota de plată, brusc nu mai e responsabil de...

Când e de tăiat panglici, Bolojan e primul. Când e de plătit nota de plată, brusc nu mai e...
- Advertisement -spot_img