cristian marciu

Centrul medical de la Ghimpaţi, investiţie americană şi nevalorificată, în atenţia senatorului Marciu

Social-democratul giurgiuvean Cristian Marciu a prezentat în cea mai recentă şedinţă a Senatului o declaraţie politică extrem de interesantă, denumită „Priorităţi ale reformei în sănătate în judeţul Giurgiu”.Mai exact, senatorul Marciu readuce în atenţia autorităţilor centrale o investiţie realizată...

Senatorul Cristian Marciu: Noi, reprezentanţii giurgiuvenilor în Parlament, îi sprijinim cu ce putem pentru ca proiectele lor să fie implementate

Social-democratul giurgiuvean a fost prezent la conferinţa de presă de joi, 16 februarie, a PSD Giurgiu.El a reamintit faptul că parlamentarii PSD susţin implementarea programului de guvernare la nivel naţional, iar demnitarii giurgiuveni îl sprijină şi pe cel de...

Cristian Marciu: PSD Giurgiu nu a organizat nicio acţiune de participare la proteste

Senatorul giurgiuvean a făcut această declaraţie vineri, 10 februarie, în conferinţă de presă la PSD Giurgiu.El a vorbit despre manifestaţiile din ultima perioadă la modul general, dar a făcut câteva precizări şi în ceea ce priveşte organizaţia judeţeană pe...

„Predare simbolică de ştafetă”: Lucian Corozel speră să-şi depăşească „maestrul”, adică pe fostul vice al CJ Giurgiu

La conferinţa de presă de azi a PSD Giurgiu a participat şi noul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Giurgiu Lucian Corozel. El l-a înlocuit, după ce a fost votat de consilierii judeţeni, pe Cristian Marciu- ales în funcţia de senator...

Cine a urcat în locul lui Cristian Marciu de pe lista de consilieri judeţeni ai PSD?

Principalele puncte de pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de luni, 9 ianuarie, au fost, fără îndoială, cele cu privire la înlocuirea senatorului Cristian Marciu în Consiliul Judeţean Giurgiu, atât ca şi consilier, cât şi ca vicepreşedinte.Mai întâi,...

VIDEO! Senatorul Cristian Marciu: La Mulţi Ani cu sănătate, cu bucurie, alături de cei dragi!

„Locuitorilor judeţului Giurgiu le urez La Mulţi Ani cu sănătate, cu bucurie, alături de cei dragi! Succes în activitate şi primarilor cărora le doresc să ducă la bun sfârşit proiectele începute, dar şi să câştige unele noi! Îl felicit...

Cristian Marciu: Îi asigur pe giurgiuveni că vom rămâne mereu alături de ei!

Câştigător al mandatului de senator din partea PSD Giurgiu Cristian Marciu a transmis şi el, la conferinţa de presă de joi, 15 decembrie, mesajul său:„Vreau să-i mulţumesc preşedintelui Niculae Bădălău, să le mulţumesc tuturor primarilor şi preşedinţilor de organizaţii...

VEŞTI BUNE: CJ Giurgiu a găsit soluţia pentru deszăpezirea drumurilor judeţene!

Era cât pe ce să nu fie bine, deci să fie rău... Firmele care au asigurat, în trecut, deszăpezirea au cerut rezilierea a patru acorduri-cadru avute cu autorităţile judeţene giurgiuvene. Conform reprezentanţilor CJ Giurgiu, operatorii au motivat decizia prin...

Social-democraţii giurgiuveni, la întâlnire cu cetăţenii din judeţ

Şi locuitorii judeţului Giurgiu, nu doar cei din municipiu, au ocazia, zilele acestea, să afle mai multe despre programele PSD pentru Sănătate, Economic, Agricultură, Tineret. Au mers, weekendul trecut, să stea de vorbă cu giurgiuvenii din mediul rural candidaţii...

CONCRET: Cum arată programul de dezvoltare a judeţului Giurgiu, realizat de PSD?

În timp ce unii se preocupă de „soarta” primarilor din judeţ, de ce a plecat unul sau altul dintr-o parte în alta, de curtea vecinului etc., alţii vin în faţa oamenilor cu propuneri concrete, cu programe viabile, bazându-se, desigur...
- Advertisement -spot_img

Latest News

Un biciclist, lovit mortal de un autocamion, în Malu

Un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din Malu a murit, ieri, după ce a fost lovit de...
- Advertisement -spot_img