ACTUAL
Moment emoţionant, la conferinţa de presă de astăzi a PSD Giurgiu
admin -
Pentru întreaga sa activitate, pentru dăruire,
pentru dragostea faţă de toţi elevii cărora le-a predat limba şi literatura
română, în zeci de ani în care a fost (şi încă este) la catedră, profesorul Maria
Palangă, cadru didactic la Şcoala din Crevedia, a...
ACTUAL
„Un măr, o floare şi-o urare” pentru persoanele vârstnice instituţionalizate în Căminul din Onceşti
admin -
Centrul pentru persoane vârstnice din Oncești a primit miercuri, 18 decembrie 2019, vizita unui grup de colindători de la Școala Gimnazială nr. 1 din localitatea Ghimpați. Însoțiți de trei cadre didactice, elevii au fost prezenți în mijlocul beneficiarilor de...
ACTUAL
ULTIMA ORĂ: PSD a reuşit! Alocaţiile pentru copii s-au dublat. PNL NU a votat proiectul!
admin -
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege iniţiat de PSD privind dublarea alocaţiilor pentru copii.S-au înregistrat 179 voturi ''pentru'', niciun vot ''împotrivă'' şi 9 abţineri.Potrivit proiectului, "alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de: a) 600...
ACTUAL
Măsuri de siguranță la împodobirea bradului! Recomandări pentru giurgiuveni, de la pompieri
admin -
Sărbătorile de iarnă se apropie, iar împodobirea bradului este unul dintre cele mai frumoase momente. Pentru a vă bucura de această tradiție, nu uitați că lemnul de brad este ușor inflamabil, iar atunci când se usucă, se aprinde și...
ACTUAL
Omul care a păcălit „Ciuma Roşie” şi „Febra Galbenă”
admin -
Prinsă în vâltoarea evenimentelor, presa giurgiuveană, cu mici excepţii, a ignorat o mutare interesantă pe scena politică locală. Aflăm, astfel, cu surprindere, că domnul Ţîrcă Fabian, fost secretar general adjunct al Ministerului Transporturilor şi om de încredere al fostului ministru...
ACTUAL
Sprijine financiare de la CJ Giurgiu, în ultima şedinţă ordinară din 2019
admin -
Trei proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Giurgiu, de luni, 16 decembrie, au vizat acordarea unor sprijine financiare. Este vorba despre proiectele 14, 15 şi 16.Astfel, a primit suma de 30.000...
ACTUAL
ULTIMA ORĂ: Va fi înfiinţată a doua linie de gardă la UPU Giurgiu
admin -
Consilierii judeţeni giurgiuveni, reuniţi luni, 16 decembrie, în şedinţă ordinară, au aprobat un proiect de hotărâre în acest sens.Măsura a fost luată la solicitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu către Ministerul Sănătăţii care a avizat pozitiv această cerere.„În prezent,...
ACTUAL
FOTO: Spectacol de magie si daruri de la Moș Crăciun pentru copiii instituţionalizaţi din Giurgiu
admin -
Copiii aflați în plasament în 10 case de tip familial, structuri rezidențiale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, au avut bucuria de a se întâlni cu Moș Crăciun sâmbătă, 14 decembrie 2019, la...
ACTUAL
admin -
Normal că n-aveţi bani, că habar aveţi să-i gestionaţi. Aţi abrogat recursul compensatoriu şi acum, în loc să folosiţi banii pentru investiţii în infrastructură, pentru alocaţiile copiilor, pentru redresarea economiei, ce faceţi cu ei? Condiţii în penitenciare pentru puşcăriaşi?!Atâta...
ACTUAL
Mai mulţi bucureşteni au adus daruri copiilor instituţionalizaţi din Giurgiu
admin -
Copiii aflați în plasament la casele de tip
familial Sf. Ioan și Soarele, precum
și în Complexul de Servicii Sociale
din municipiul Giurgiu,
structuri rezidențiale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și
Protecția Copilului Giurgiu au primit cadouri cu ocazia Crăciunului de la...
Latest News
Veşti bune! Traficul pe Podul Giurgiu-Ruse va fi redeschis complet
Prefectura Giurgiu anunţă că, începând din 30 iunie, traficul pe Podul peste Dunăre (Giurgiu-Ruse) se redeschide complet în ambele...


