SOCIAL

Artefacte din Neolitic şi morminte ale soldaţilor din Primul Război Mondial, descoperite la Comana

Aceasta, în urmă săpăturilor făcute la Mănăstirea Comana, lucrări prinse în proiectul „Restaurarea şi valorificarea turistică durabilă a monumentului istoric Mănăstirea Comana şi modernizarea infrastructurii conexe” a cărui finalizare a fost anunţată oficial, luni, 17 octombrie.Jurnaliştii giurgiuveni au fost,...

Managerul SJU Giurgiu: „Specialiştii PSD vor elabora curând şi un program pe Sănătate”

Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, medicul Elena Dinu, a participat la cea mai recentă conferinţă de presă a PSD Giurgiu, acolo unde a fost prezentat, aşa cum am mai arătat, Programul Economic de guvernare al PSD.„Urmează, în viitorul...

Razie la Călugăreni! Ce au urmărit poliţiştii giurgiuveni?

Oamenii legii au desfăşurat duminică, 16 octombrie, între orele 6.00 şi 14.00, o acţiune pe raza comunei Călugăreni, în zona Târgului Călugăreni pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și diminuarea fenomenului infracțional.Potrivit poliţiştilor giurgiuveni, Pe timpul acțiunii au fost...

Orchestra simfonică „Valahia” din Giurgiu, concert extraordinar alături de un violonist celebru

După succesul înregistrat, recent, în Capitală și la Constanța cu acompanierea Corului Alexandrov din Rusia, Orchestra simfonică Valahia a participat la un alt eveniment extraordinar, în premieră în Romania. De data aceasta alături de celebrul violonist de talie mondială,...

Cosmin Lazăr, consilier judeţean: De ce sunt PSD-ist?

Tânărul social-democrat, candidat al organizaţiei judeţene a PSD Giurgiu la alegerile parlamentare pentru Camera Deputaţilor, a participat, vineri, 14 octombrie, la o conferinţă de presă. Cu această ocazie, Cosmin Lazăr, în contextul prezentării Programului Economic de guvernare a PSD-...

PSD Giurgiu: Programul de Guvernare al social-democraţilor, bazat pe analize şi date concrete, este unul pentru toţi românii

Reprezentanţi ai organizaţiei judeţene a PSD Giurgiu au venit, vineri, 14 octombrie, la întâlnirea cu presa locală şi principalul subiect dezbătut a fost acela al Programului economic al PSD pentru viitoarea guvernare, lansat weekend-ul trecut de către liderii centrali.Astfel,...

Preşedintele CJ Giurgiu: Îmi pun toate speranţele în Programul de guvernare al PSD!

Şeful Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina, a fost invitat vineri, 14 octombrie, să participe la conferinţa de presă a organizaţiei judeţene a PSD Giurgiu. Cu această ocazie, Mina a spus, la rândul său, că programul de guvernare prezentat de...

„Hai în TSD Giurgiu!”- interviu cu liderul Dragoş Udvuleanu

Tineretul Social-Democrat Giurgiu va desfăşura sâmbătă, 15 octombrie, o activitate specială, denumită „Hai în TSD Giurgiu”. Astfel, tinerii care doresc să se implice în viaţa socio-politică a municipiului şi judeţului Giurgiu sunt aşteptaţi la sediul PSD de pe Pietonala...

Şapte turci şi doi sirieni au vrut să treacă Vama Giurgiu, ascunşi într-un camion cu produse de curăţenie

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu - P.T.F. Giurgiu au descoperit, ascunşi în compartimentul de marfă al unui camion, şapte turci şi doi sirieni care intenţionau să intre ilegal în ţară.Oamenii legii anunţă că, noaptea trecută, la Punctul...

Consilierii locali giurgiuveni vor decide preţul la căldură pentru iarna 2016-2017

Aceasta, în cadrul unei şedinţe extraordinare ce va avea loc vineri, 13 octombrie. Astfel, conform documentelor ce însoţesc proiectul de hotărâre ce va fi supus la vot, la propunerea Global Energy Production, preţul pentru energia termică furnizată persoanelor fizice...
- Advertisement -spot_img

Latest News

Deputat Marian Mina: „Majorarea salariului minim, la insistenţa PSD, în ciuda opoziţiei lui Bolojan”

Salariul minim brut crește de la 4.050 la 4.325 de lei, iar salariul minim net de la 2.574 la...
- Advertisement -spot_img