ACTUAL
FOTO: Copiii şi tinerii giurgiuveni şi-au donat jucăriile pentru cei mai puţin norocoşi
admin -
Zona Pieţei Centrale din municipiul Giurgiu s-a umplut, sâmbătă, 28 mai, cu voluntari ai Crucii Roşii Giurgiu care au amenajat mai multe standuri pline, la rândul acestora, cu sute de jucării.Aceasta, în cadrul deja binecunoscutei acţiuni denumite „Târgul Jucăriilor”.Şi-au donat jucăriile-...
ACTUAL
Zeci de activităţi şi de surprize, pentru toţi copiii din Giurgiu
admin -
Primaria Giurgiu și Consiliul Local organizează şi anul acesta, prin Centrul Cultural „Ion Vinea” și prin instituțiile subordonate, o serie de activități cultural-artistice, sportive și distractive dedicate Zilei Internaționale a Copilului.Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, centrul manifestărilor va fi pe Pietonala Mircea cel...
ACTUAL
GALERIE FOTO: Tinerii de la „Maiorescu” dau tot ce e mai bun din ei pentru dotarea Colegiului
admin -
Zeci de tineri, elevi ai prestigiosului Colegiu Naţional „Ion Maiorescu”, alături de părinţii şi dascălii lor au participat, sâmbătă, 14 mai, la cea de-a III-a ediţie a „Galei Absolventului”.Este un eveniment organizat de către cei din conducerea unităţii de...
EDUCATIE/CULTURA
admin -
De la comedie, prin tragi-comedie, la dramă. Giurgiuvenii sunt invitaţi duminică, 15 mai, de la ora 18.30, la Centrul Cultural „Ion Vinea” să vizioneze un spectacol special pus în scenă de maestrul Vasile Toma. Este o piesă în două...
ACTUAL
Primăvara Culturală Giurgiuveană continuă: Seri de teatru CU, DE şi PENTRU giurgiuveni
admin -
Centrul Cultural „Ion Vinea” prezintă anul acesta, în premieră, în cadrul programului Primăverii Culturale Giurgiuvene, Zilele Teatrului Giurgiuvean.Actori profesionişti sau amatori, piese scrise de renumiţi dramaturgi sau de către giurgiuveni, spectacole pe toate gusturile şi pentru toate vârstele!Zilele Teatrului...
ACTUAL
Jandarmii îi învaţă pe tinerii giurgiuveni despre „Copilărie și adolescență fără griji!”
admin -
Săptămâna „Şcoala Altfel” i-a implicat, desigur, şi pe jandarmii giurgiuveni.După ce, luni, elevii giurgiuveni au vizitat sediul Jandarmeriei Giurgiu, cea de-a doua zi dedicată lor a continuat cu activități preventiv-educative la Liceul Tehnologic și la școlile nr. 4...
ACTUAL
Teatru de păpuşi, un dar al elevilor giurgiuveni pentru copiii şi tinerii instituţionalizaţi
admin -
30 de copii- beneficiari de măsură de protecţie specială la casele de tip familial Dunării, Ansaloni, Daniela şi Sf. Ioan, structuri rezidenţiale din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC) Giurgiu- au avut ocazia de a vedea...
ACTUAL
CINE ŞTIE, CÂŞTIGĂ: Elevii giurgiuveni s-au întrecut, din nou, în cunoştinţe la diverse discipline
admin -
Concursul de cunoştinţe generale “Cine ştie câştigă”, desfășurat în cadrul Primăverii Culturale Giurgiuvene, ajuns la cea de-a cincea ediție, s-a desfăşurat marţi, 19 aprilie, la Ateneul “Nicolae Bălănescu”. Echipele concurente au fost alcătuite din câte cinci elevi de la...
ACTUAL
GALERIE FOTO: Giurgiu are o nouă televiziune! Haideţi pe Internet să vizionăm programele OPEN TV!
admin -
OPEN TV este proiectul familiei jurnalistului giurgiuvean Ion Diaconescu. Fiii săi, cei care sunt şi administratorii televiziunii, au obţinut fonduri guvernamentale cu ajutorul celor de la Incubatorul de Afaceri Giurgiu, unde, de altfel, este sediul televiziunii online.Inaugurarea obiectivului a...
Latest News
Deputat Marian Mina: „Până şi preşedintele României recunoaşte public că PNL și-a schimbat poziția față de ceea ce anunțase la consultări!”
"Bolojan a minţit şi continuă să mintă cu neruşinare!Până şi preşedintele României recunoaşte public că PNL și-a schimbat poziția...


