ADMINISTRATIE

SPECIAL: Un pas important pentru proiecte giurgiuvene în cadrul Strategiei Dunării

Reprezentanţi ai instituţiilor giurgiuvene, oameni de afaceri şi invitaţi de seamă de la Guvern, ai mediului academic, ai unor instituţii din Bulgaria au participat vineri, 21 noiembrie, la lansarea oficială a Asociaţiei „Forumul Antreprenorial Dunărean”.Asociaţia are drept scop promovarea...

Proiecte și bani europeni la Prundu

Doar vremea rea mai poate stopa, pentru scurt timp, lucrările la cei 750 de metri ai șoselei care leagă DN 41 de Primăria comunei Prundu. Chiar și în aceste condiții vitrege, mai bine de 60% din lucrări sunt finalizate. „Lucrările...

Cătălin CORBEA: „Nu voi pleca din echipa PSD!”

Imediat după turul al doilea al prezidențialelor, pe piața politică din Giurgiu a fost lansat zvonul că mai mulți primari care, urmare a OUG 55, și-au exprimat opțiunea politică pentru Partidul Social Democrat, ar vrea să se întoarcă la...

Proiectul privind repartizarea ANL-urilor a trecut de votul consilierilor locali giurgiuveni

Consilierii municipali, întruniţi joi, 20 noiembrie, în şedinţă ordinară, au aprobat proiectul de hotărâre privind lista de priorităţi precum şi cea a giurgiuvenilor care au dosarele valide pentru obţinerea unei locuinţe de tip ANL, se arată într-un comunicat publicat pe...

Nicolae BARBU: „Ai învins, continuă; ai pierdut, continuă!”

Turul al doilea al alegerilor prezidențiale s-a încheiat, Klaus Iohannis a câștigat alegerile. Deși au pierdut, liderii PSD, de la cel mai înalt nivel, până în teritoriu, au dovedit fair-play, și i-au felicitat pe învingători.Pe de altă parte, liderii...

Bilete la meciul Astra Giurgiu- U. Cluj, puse în vânzare din această dimineaţă

Astralii îi întâlnesc sâmbătă, 22 noiembrie, de la ora 15.30, pe stadionul “Marin Anastasovici”, pe fotbaliştii de la Universitatea Cluj, în penultimul meci acasă, din campionatul intern.Giurgiuvenii care doresc să le fie alături jucătorilor de la Astra şi să...

Manifestare sportivă inedită, la Giurgiu

Reprezentanţii Primăriei Giurgiu anunţă că, astăzi, Sala de Sport „Chauncey Hardy” găzduieşte un eveniment unic în municipiul nostru.Fotbaliştii de la Astra Giurgiu îi provoacă la un meci în spiritul fairplay-ului pe cei mai buni jucători de fotbal din liceele...

Rezultate finale: Giurgiu i-a adus lui Victor Ponta un scor de 68,38%

Organizaţia judeţeană a PSD Giurgiu a obţinut, ieri, un succes şi mai mare pentru candidatul Victor Ponta decât în primul tur al alegerilor prezidenţiale. Dacă pe 2 noiembrie, 61,32% dintre giurgiuvenii cu drept de vot l-au ales pe social-democrat, în turul...

Numărătoare paralelă: Victor Ponta a câştigat alegerile la Giurgiu cu 68,38 %

Potrivit datelor furnizate de unul dintre partidele politice din Giurgiu, candidatul PSD Giurgiu, Victor Ponta, a câştigat alegerile prezidenţiale cu un scor zdrobitor faţă de cel al ACL, Klaus Iohannis.Astfel, numărătoarea paralelă a rezultatelor votului arată că, per total,...

GIURGIU: Prezenţa la vot, la ora 21.00- peste 67%

Datele apărute pe https://prezenta.bec2014.ro/ arată că, până la închiderea urnelor, se prezentaseră la vot 153.485 de giurgiuveni din cei 228.546 cu drept de vot. Ceea ce înseamnă 67,1 procente.La ora 16.00, se prezentaseră la urne 54,6% dintre locuitorii judeţului, iar...
- Advertisement -spot_img

Latest News

VIDEO: Braconieri, surprinşi pe Dunăre cu ajutorul aparaturii de vedere nocturnă:  plase de pescuit comercial și o ambarcațiune, confiscate la Giurgiu

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră...
- Advertisement -spot_img