ADMINISTRATIE

Scântei și jigniri la Consiliul Județean Giurgiu

Cum craca de sub picioarele lui Mustățea se rupe, putredă fiind, și cum de Titi Goarnă nu mai ascultă nimeni, de ceva vreme, a venit rândul „purtătorul de cuvinte” al președintelui Vasile Mustățea să intervină în apărarea „șefului”. La...

Valentin Grecu e și nu mai e consilier județean!

Pe data de 17 iunie, consilierul județean PNL, Valentin Grecu, își depunea, la secretariatul președintelui CJ, demisia. Conform legii, Vasile Mustățea avea obligația ca, la prima ședință ordinară, să aducă la cunoștința aleșilor județeni faptul că unul dintre colegii...

Giurgiuvenii, invitaţi să doneze cărţi pentru înfiinţarea a două biblioteci parohiale în Stăneşti şi Pietrişu

Un proiect inedit, denumit “Dăruieşte cunoaştere, dăruieşte o carte”, va demara la 1 octombrie, în Giurgiu, şi este organizat de Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Giurgiu, Seminarul Teologic „Teoctist Patriarhul” şi Colegiul Naţional “Ion...

Cei din fosta conducere a CAR Giurgiu, excluşi din rândurile structurii

Preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor(CAR) Giurgiu, Ion Iorga, ne-a declarat, în urmă cu câteva momente, faptul că, la propunerea delegaţilor din sală, în cadrul Adunării Generale Extraordinare, a fost luată decizia de a-i exclude pe cei care...

Doar două mandate pentru preşedintele CAR Giurgiu

Problemele lor privind conturile blocate nu au fost soluţionate, la fel de nesigură este şi situaţia noii conduceri, cel puţin până când Instanţa nu judecă procesul intentat de foştii şefi ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor(CAR) Giurgiu.Totuşi, luni,...

ORIGINAL: Liceenii de la „Majorescu” au umplut sala de sport cu delicatese culinare, de Ziua Europeană a Limbilor Străine

O acţiune inedită, aşa cum ştiu să organizeze cei de la Colegiul Naţional „Ion Majorescu” Giurgiu. Ajunsă la cea de-a V-a ediţie, activitatea „Sprechen you francais”, dedicată Zilei Europene a Limbilor Străine(marcată din 2001 pe 26 septembrie) a reunit...

Câţi tineri giurgiuveni s-au ales măcar cu o speranţă, după Bursa Locurilor de Muncă?

153 de agenţi economici chemaţi, 48 sosiţi. 325 de job-uri vacante, un singur angajat pe loc şi 81de tineri chemaţi la interviuri. Acesta este, pe scurt, bilanţul Bursei Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi, desfăşurate şi la Giurgiu, vineri, 26...

Bătaie de joc? Oamenii din Bolintin Deal nu au curent electric de mai bine de 13 ore

UPDATE: Într-un comunicat de presă primit şi publicat de câteva site-uri locale de ştiri, cei de la Enel Distribuţie Muntenia S.A au anunţat, ce-i drept, că, din cauza unor lucrări planificate de revizii, reparaţii şi modernizări în reţeaua de...

„Nu spun…nu pentru că nu știu, ci pentru că nu vreau!”

Ordonanța 55 îi pune pe jar, din ce în ce mai des, pe liderii politici locali (cel puțin pe cei din opoziție). Dacă Mustățea, liderul PNL-ului, încă mai trage speranțe că ar putea să mai „pescuiască” măcar un consilier-doi,...

Zeci de producători din România şi Bulgaria vin la Giurgiu, într-un Târg al Toamnei

Cel mai bogat târg de produse tradiţionale organizat în municipiul nostru îşi va deschide porţile vineri, 26 septembrie, la ora 10.00, iar standurile cu produse vor fi amenajate în faţa Teatrului „Tudor Vianu”.Organizatorii, Camera de Comerţ, Primăria Giurgiu şi...
- Advertisement -spot_img

Latest News

FOTO: Încărcătoare pentru arme letale și țigarete ascunse într-un autocar, descoperite de polițiștii de frontieră la Giurgiu

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au depistat, în cadrul unei acțiuni de...
- Advertisement -spot_img