Șapte hidrocentrale blocate ani întregi. Sute de milioane investite. Lucrări ajunse chiar și la 98% şi o țară ținută pe loc – în numele unui „nu se poate” ridicat la rang de politică. Astăzi, PSD a reușit să rupă acest blocaj. Camera Deputaților a reconfirmat varianta adoptată de Senat și a respins cererea de reexaminare a legii, după ce Curtea Constituțională stabilise deja că aceasta este constituțională.
Asta înseamnă că șapte proiecte hidroenergetice strategice vor putea fi, în sfârșit, duse la capăt:
Răstolnița – 98% realizată
Surduc-Siriu – 85%
Defileul Jiului – Livezeni–Bumbești Jiu – 75%
Cornetu-Avrig – 60-70%
Pașcani – 40-50%
Cerna-Belarca – aproximativ 30%
Cosmești-Movileni – proiect blocat de regimul de mediu.
Ani la rând, PSD s-a luptat – pentru deblocarea acestor investiții – cu un fanatism de tip USR-ist care a confundat protecția mediului cu interdicția de a mai construi ceva în România.
Când ai o hidrocentrală realizată în proporție de 98% și alegi s-o abandonezi în loc s-o termini, nu mai vorbim despre protejarea naturii, ci vorbim despre risipă, absurd și sabotarea dezvoltării unei țări. Iar miza este uriașă. Finalizarea acestor proiecte poate aduce Sistemului Energetic Național aproximativ 700 MW putere instalată, din energie hidro – producție internă de care România are nevoie pentru o mai mare siguranță energetică.
Și nu este vorba doar despre energie. Aceste amenajări au un rol important în gestionarea resurselor de apă, reducerea riscului de inundații, susținerea agriculturii și alimentarea cu apă a comunităților.
România nu poate fi transformată într-un muzeu în aer liber în care nimeni nu mai are voie să construiască nimic! Putem proteja natura și, în același timp, să producem energie, să dezvoltăm infrastructură, să protejăm comunitățile și să folosim investițiile deja făcute. După ani de blocaje și lupte politice, rațiunea a învins talibanismul „verde” de tip USR-ist. Cele șapte hidrocentrale trebuie finalizate! #România are nevoie de ele – preşedinte PSD Giurgiu, deputat Marian Mina.
