De la o “încercare de la Dumnezeu” la… cercetare DIICOT pentru pornografie infantilă. Percheziţii la primarul din Izvoarele, GIURGIU

Must Read

Poliţia Giurgiu a transmis, în această după-amiază, un comunicat de presă… sec în care anunţă că oamenii legii(cei de la DIICOT- Combaterea Criminalităţii Organizate) au făcut percheziţii la sediul unei instituții și la locuința unui bărbat, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor și influențarea declarațiilor.

Fără iniţiale, fără vârstă, fără localitate… Neobişnuit.

În fine. Colegii din presa locală, însă, s-au descurcat(ca întotdeauna) şi au aflat că este vorba despre primarul PNL Silviu Cazacu, Izvoarele. Despre scandalul cu poza deocheată, trimisă “din greşeală” unei fete de 13 ani, ştie deja “tot satul”. Rămâne de văzut dacă şi celelalte acuzaţii se confirmă. Dacă da, e de Doamne Fereşte!

Redăm integral comunicatul Poliţiei Giurgiu, în acest caz:

“Astăzi, 19 ianuarie 2026, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.  – Biroul Teritorial Giurgiu, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, la sediul unei instituții și locuința unui bărbat, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor și influențarea declarațiilor.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate mai multe dispozitive de stocare a datelor, urmând a fi dispuse percheziții informatice.

Audierile se vor desfășura la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Giurgiu.

Acțiunea este realizată cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Poliția de Frontieră Giurgiu: Prohibiție totală a pescuitului pe Dunărea de frontieră cu Bulgaria, între 24 aprilie și 7 iunie 2026

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu informează cetățenii că, în perioada 24 aprilie – 7 iunie 2026, inclusiv,...

More Articles Like This