Proiectele strategice ale APDF Giurgiu deschid o nouă etapă pentru transportul fluvial românesc

Must Read

Conducerea Companiei Naționale Administrația Porturilor Dunării Fluviale (APDF) Giurgiu accelerează implementarea unor proiecte majore de modernizare și dezvoltare a infrastructurii portuare, menite să transforme portul Giurgiu, dar şi alte porturi aflate în administrarea APDF, într-un nod logistic fluvial modern și competitiv la nivel european.

Modernizarea portului de mărfuri Giurgiu – investiție strategică

Cel mai important proiect finalizat este modernizarea portului de mărfuri Giurgiu, o investiție de peste 37 de milioane de euro, finanțată prin fonduri europene nerambursabile, cu sprijinul Ministerului Transporturilor. Lucrările au vizat reabilitarea cheurilor, amenajarea danelor de acostare și descărcare, dragajul brațului Smârda pentru asigurarea accesului navelor în condiții de siguranță, precum și modernizarea infrastructurii de acces și a platformelor portuare.

321cb7be ffbf 4925 b6f7 8c84d5814ab3

Noul port va permite operarea navelor pe tot parcursul anului, indiferent de nivelul apelor Dunării, oferind condiții moderne pentru transportatori și operatori logistici.

Portul Giurgiu are un potențial strategic uriaș, fiind poarta sudică a României pe Dunăre. Prin aceste investiții, asigurăm nu doar funcționarea eficientă a infrastructurii, ci și o dezvoltare economică reală pentru întreaga zonă”, a declarat Marian Măroiu, directorul general al APDF Giurgiu.

Modernizarea portului Giurgiu nu este doar o lucrare tehnică, ci un semnal că transportul pe apă poate redeveni un pilon de dezvoltare economică pentru România.

Totodată, echipa APDF Giurgiu lucrează deja la proiecte de modernizare pentru porturile din Corabia, Olteniţa, Bechet și Drobeta-Turnu Severin, fiecare evaluat la zeci de milioane euro.

Ne dorim o infrastructură coerentă și competitivă pe tot sectorul românesc al Dunării. Porturile trebuie să devină adevărate motoare economice regionale. Ne concentrăm, totodată, pe infrastructură, pe digitalizare și pe colaborarea cu mediul privat”, a adăugat Măroiu.

Sub conducerea directorului Marian Măroiu, APDF Giurgiu și-a propus o strategie axată pe eficiență operațională, transparență și parteneriate solide, urmărind atragerea de operatori economici și dezvoltarea de noi facilități portuare.

Anul 2025 marchează, așadar, începutul unei noi ere pentru APDF Giurgiu. Cu proiecte de zeci de milioane de euro în derulare şi altele pe punctul de a fi demarate, instituția își consolidează rolul de administrator strategic al infrastructurii fluviale românești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

INFORMARE

Această informare este efectuată de:S.C. NADARE AZROM S.R.L.             ce intenţionează să solicite de la ADMINISTRATIA NATIONALA „APELE ROMANE”, Administratia...

More Articles Like This