FOTO: Performanţă excelentă pentru sportivii Alpha Fighters Academy Giurgiu, la Cupa BEST 10 Kickboxing

Must Read

Antrenorul Eduard Ingeaua a anunţat că, sâmbătă, 25 octombrie, a participat cu mai mulţi sportivi de la Alpha Fighters Academy la Cupa BEST 10 Kickboxing, la Vidra, judeţul Ilfov”.

“Am participat la Cupa BEST 10 Kickboxing, unde sportivii noștri au reușit o performanță excelentă, obținând 4 medalii de aur și 4 medalii de argint!

Am avut, de asemenea, 3 sportivi care au participat la piramidele de 4 pentru centură, însă, din păcate, toți s-au oprit în semifinale — unul dintre ei s-a accidentat, iar ceilalți doi au pierdut la limită. Din punctul meu de vedere, arbitrajul a fost părtinitor.

De regulă, nu îmi place să critic arbitrii, însă de data aceasta simt nevoia să o fac, pentru că dacă noi, antrenorii, nu luăm atitudine, lucrurile nu se vor schimba niciodată.

Mai mult, am observat că nici unii antrenori nu au fost corecți, omițând să trimită numărul real de meciuri ale propriilor sportivi. Astfel de practici afectează echitatea competiției și îi dezavantajează pe cei care luptă cinstit.

E greu, ca arbitru care nu a luptat mai mult de câteva meciuri în viața lui, să înțeleagă ce simte un sportiv când i se fură o victorie muncită. Totuși, noi mergem mai departe, ne întoarcem în sală și continuăm pregătirea pentru competițiile viitoare.

Felicitări tuturor sportivilor noștri pentru dăruire, ambiție și curaj!”, a transmis Eduard Ingeaua.

Sursă foto: Eduard Ingeaua- Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

INFORMARE

Această informare este efectuată de:S.C. NADARE AZROM S.R.L.             ce intenţionează să solicite de la ADMINISTRATIA NATIONALA „APELE ROMANE”, Administratia...

More Articles Like This