Incendiu de vegetație în zona Verigă – pompierii au protejat adăpostul de câini

Must Read

Pompierii giurgiuveni au intervenit, aseară, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în zona Verigă din municipiul Giurgiu.

Flăcările s-au extins rapid, fiind afectată o suprafață de aproximativ șase hectare de vegetație uscată, lăstăriș și arbori căzuți în urma fenomenelor meteo periculoase din ultima perioadă.

Intervenția a fost dificilă, deoarece terenul nu a permis accesul autospecialelor. Pompierii s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale de stingere și două cisterne, însă incendiul a fost lichidat cu unelte de mână (pliciuri și lopeți).

Adăpostul de câini aflat în apropiere a fost protejat, focul nu a ajuns la acesta, iar animalele nu au fost puse în pericol.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.

Pentru a preveni producerea incendiilor de vegetație uscată, pompierii reamintesc cetățenilor următoarele măsuri de siguranță:

  • nu utilizați focul deschis pentru igienizarea terenurilor;
  • nu aruncați resturi de țigări sau chibrituri aprinse pe câmp sau la marginea drumurilor;
  • supravegheați permanent focul dacă aprindeți grătare sau alte surse de flacără în aer liber;
  • anunțați imediat orice început de incendiu la numărul unic de urgență 112.

Respectarea acestor măsuri simple poate salva vieți, bunuri și mediul înconjurător.

Comunicat şi foto: ISU Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

41 de grade, azi şi mâine, la Giurgiu

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare tip COD ROȘU de caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat,...

More Articles Like This