FOTO/VIDEO: Incendiu de proporţii la o hală a unui parc logistic, pe A1. Pompierii giurgiuveni se luptă cu flăcările, de ieri după-amiază

Must Read

Ieri după-amiază, cei de la ISU Giurgiu au anunţat că pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o hală din incinta unui parc logistic, pe A1 la km 23.

„Incendiul se manifestă cu degajări de fum, la nivelul acoperișului, la panourile fotovoltaice și în interiorul depozitului.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, Detașamentul Giurgiu, Secției Mihăilești și Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov cu:

– 12 autospeciale de stingere

– 2 autospeciale pentru intervenție și salvare de la înălțime

– o autospecială prevăzută cu instalație de hidroperforare

– două cisterne

– o descarcerare

– o ambulanță SMURD.

În sprijin, se deplasează și autospeciala cu roboți.

Având în vedere faptul că sunt degajări mari de fum, a fost emis mesaj RO Alert în localitățile Joița, Bolintin-Deal, Bolintin Vale, Florești-Stoenești, Cosoba,  Săbăreni și Ulmi”, au transmis pompierii giurgiuveni.

ISU Giurgiu a precizat că nu se aflau persoane surprinse în interior.

„Incendiul care afectează o hală din incinta unui parc industrial, situat pe autostrada A1, la km 23, este în continuare în desfășurare. Este vorba despre o intervenție complexă, de durată, care presupune eforturi susținute din partea echipajelor de pompieri.

Flăcările se manifestă, atât la nivelul acoperișului, cât și în interiorul depozitului. Din cauza degajărilor mari de fum, a fost emis un mesaj RO-ALERT pentru nouă localități din județele Giurgiu și Ilfov.

Forțele de intervenție acționează pentru limitarea propagării incendiului și lichidarea completă a focarelor.

Vom continua intervenția atât timp cât este necesar, pentru a elimina orice risc”, au transmis, seara trecută, cei la ISU Giurgiu care, în această dimineaţă au revenit cu un mesaj:

„Ne aflăm, în continuare, în zona parcului industrial de la km 23 al A1, acolo unde, ieri după-amiază, a izbucnit un incendiu violent într-o clădire tip hală.

Din cauza complexității intervenției și a suprafeței mari afectate, aproximativ 80.000 mp, operațiunile de stingere continuă și în această dimineață, în interiorul clădirii. Ard materiale combustibile, articole vestimentare, mase plastice și cartoane.

La această oră, echipajele de intervenție acționează pentru lichidarea ultimelor focare. Flăcările s-au manifestat la nivelul acoperișului unde erau montate panouri fotovoltaice, dar și în interiorul depozitului.

Pe tot parcursul intervenției au fost mobilizate forțe de la ISU Giurgiu și ISU București-Ilfov, cu 21 de autospeciale.

Din cauza degajărilor mari de fum, a fost emis un mesaj RO-ALERT pentru cetățenii din nouă localități din județele Giurgiu și Ilfov: Joița, Bolintin-Deal, Bolintin-Vale, Florești-Stoenești, Cosoba, Săbăreni, Ulmi, Ciorogârla și Domnești. Le-am recomandat oamenilor să evite expunerea la fum, să închidă geamurile și să limiteze deplasările.

Din fericire, nu au fost persoane surprinse în clădire și nu s-au înregistrat victime.

Pompierii vor continua operațiunile până la lichidarea completă a incendiului, iar la final vor face evaluări privind pagubele produse”, au mai anunţat pompierii giurgiuveni.

Foto/Video: ISU Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Poliția de Frontieră Giurgiu: Prohibiție totală a pescuitului pe Dunărea de frontieră cu Bulgaria, între 24 aprilie și 7 iunie 2026

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu informează cetățenii că, în perioada 24 aprilie – 7 iunie 2026, inclusiv,...

More Articles Like This