Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, ieri după-amiază, pe DN5 în apropierea localității Uzunu.
Evenimentul a avut loc pe sensul de mers spre Giurgiu, fiind implicat un singur autoturism.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni și Detașamentului Giurgiu cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și două SAJ.
Pompierii au găsit autoturismul în afara părții carosabile, răsturnat pe o parte.
Persoanele rănite, un tânăr, în vârstă de 24 de ani, și două tinere de 22 ani, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.
Comunicat şi foto: ISU Giurgiu