sâmbătă, aprilie 26, 2025

Doi bărbaţi din municipiul Giurgiu, arestaţi, după ce ar fi furat unelte electrice de aproximativ 40.000 de lei

Must Read

Doi bărbaţi din municipiul Giurgiu au fost arestaţi pentru furt, după ce ar fi intrat într-o magazie a unei societăţi comerciale şi ar fi luat de acolo mai multe unelte electrice în valoare de circa 40.000 de lei.

Spargerea a fost dată pe 20 februarie, iar apelul către Poliţia municipiului Giurgiu a fost făcut o zi mai târziu.

„În temeiul sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii, iar, din primele cercetări, a reieșit faptul că, la data de 20 februarie a.c., în intervalul orar 21.30-22.00, persoane necunoscute ar fi sustras mai multe unelte electrice, dintr-o magazie situată în curtea unei societăți comerciale, din municipiul Giurgiu, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 40.000 de lei.

În urma cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Giurgiu au identificat persoanele bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, ca fiind doi bărbați, de 22, respectiv 40 de ani, ambii din municipiul Giurgiu”, a transmis Poliţia Giurgiu.

Conform sursei citate, pe 21 februarie a.c., pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, aceștia au fost reținuți, pentru 24 de ore.

Pe 22 februarie a.c., instanța de judecată a dispus, față de cei doi bărbați, măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Foto: Ziarul Profit

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Poliţia de Frontieră GIURGIU: Prohibiţie la pescuit pe Dunăre, în următoarele 45 de zile

Având în vedere numărul mare de persoane care practică activităţi de pescuit în fluviul Dunărea, în zona de competenţă...

More Articles Like This