ULTIMA ORĂ: PSD Giurgiu, un prim succes în Consiliul Judeţean. Primăriile conduse de social-democraţi primesc mai mulţi bani, în urma unui amendament

Must Read

Conducerea PSD Giurgiu şi consilierii judeţeni social-democraţi nu s-au lăsat „intimidaţi” de pixul liberal al preşedintelui CJ Giurgiu, Toma Petcu, şi au luat atitudine faţă de repartizarea INECHITABILĂ pe unităţi administrativ-teritoriale a cotei de 6% din impozitul pe venit.

În acest sens, au întocmit un amendament la proiectul de hotărâre aferent, amendament care a fost votat, astăzi, mai întâi în comisiile de specialitate şi, apoi, în şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Giurgiu.

Astfel, comunele care primeau doar 250-300 de mii de lei, vor primi, în cele mai multe cazuri, dublu faţă de cât considerase Toma Petcu să le aloce.

Veste bună, aşadar, şi pentru proiectul cu podul de la Gostinari. Chiar dacă suma solicitată a fost de 2 milioane de lei, tot sunt mai bune 600.000 de lei alocate în urma amendamentului, faţă de cele 250.000 de lei cât erau prevăzute, iniţial, pentru Gostinari.

Bravo, PSD Giurgiu, felicitări tuturor celor care au demonstrat, iată, că există leac pentru orgoliile politice nesănătoase care pun în pericol dezvoltarea UNITARĂ a judeţului nostru!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Grav accident, în judeţul Giurgiu. Doi copii în vârstă de 9 luni au ajuns la spital

Doi copii au ajuns la spital în urma unui accident rutier ce s-a produs, ieri după-amiază, pe DN6, între...

More Articles Like This