După ce, probabil, şi-o fi imaginat că e un fel de Ragnar Lodbrok de Giurgiu 🤣, Iulian Naipeanu şi-a luat fluierul, căciula galbenă din lână, ţolul şi „toiagul” şi-a pus-o de o transhumanţă de sezon pe pajiştea pârjolită a S.O.S. România, punând genunchiul jos în faţa Măriei Sale Diana Şoşoacă.
În fapt, o copie haioasă a ceea ce ar trebui să fie un politician, Naipeanu linge acum fără să respire unde scuipa cu patos alături de fostul şef George Simion, sperând că tanti Şoşoacă nu se prinde cine l-a trimis acolo.
Naipeanu este, în opinia multora, imaginea fidelă a oportunistului care şi-a făcut loc pe scena politică locală, doar dând din coatele ascuţite, învârtind „bâta” cu dibăcie şi ţipând mult. Mult şi agramat. Mereu primul la rând, cu două degete ridicate în semn de: „puneţi-mă pe mine!”, atunci când PNL-iştilor le vine pofta să scoată iepuraşi morţi din joben, Naipeanu s-a lipit rapid de SOS-ul Şoşoacăi, locul perfect de unde poate striga tot ce-i trece prin cap, ca pe câmp, fără să-l înţeleagă nimeni.
Rămas fără turmă, evident, ca un fel de… „păstor” (suntem diplomaţi) singuratic, fostul şef al AUR Giurgiu se freacă linguşitor de picioarele sfintei Şoşoacă, făcându-se că n-a zis el nimic vreodată. Poate-poate, stăpâna se înduplecă şi-l mai face şi pe el şef o dată, că tare mişto e să-ţi verşi frustrările pe bietele „animale” din subordine.
E, în fine, MARE BRÂNZĂ! Şi pentru ei, dar şi pentru giurgiuveni. N-a pierdut nimeni nimic, n-a câştigat nimeni nimic.
Rămân, totuşi, întrebările: Şefu’, tot PNL-ul v-a împins în braţele dnei Şoşoacă, aşa cum se zice c-a fost cu AUR-ul, nu?
Dar dumneaei (vă) ştie?
*Acesta este, parţial, un pamflet ce trebuie tratat ca atare…