După ce în presa naţională a apărut informaţia potrivit căreia ANI a dat o decizie de incompatibilitate în cazul prefectului de Giurgiu, Florentina Stănculescu, unele site-uri s-au şi inflamat şi-au preluat ştirea. Doar că, evident, „imparţiale” cum se dau, lasă să se înţeleagă faptul că decizia ANI se referă la situaţia din prezent a Florentinei Stănculescu. Nimic mai fals.
Stănculescu a postat, pe pagina ei de Facebook, un mesaj în care explică faptul că ANI vizează o altă perioadă, logic, tocmai pentru că prefectul este asumat politic 🤦♀️
„Având în vedere comunicatul emis de Agenția Națională de Integritate și știrile apărute în presă (“Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 10 noiembrie 2022, întrucât, exercită funcția de vicepreședinte al unui partid politic simultan cu deținerea funcției publice din cadrul Consiliului Județean Giurgiu, încălcând astfel prevederile art. 98, alin (2) din Legea nr. 161/2003”), menționez faptul că în perioada noiembrie 2022 și până în prezent, raporturile mele de serviciu din cadru Consiliului Județean Giurgiu sunt suspendate de drept, întrucât in ianuarie 2022 am fost numită într-o funcție de demnitate publică prin Hotărâre a Guvernului.
Concluzionez astfel că, de la data numirii în funcția de demnitate publică nu mai ocup o funcție publică în cadrul Consiliului Județean”, a scris Florentina Stănculescu pe pagina sa de Facebook.