joi, aprilie 17, 2025

Căldură mare! Cod Portocaliu şi la Giurgiu, până mâine

Must Read

Cod portocaliu de caniculă, în județul Giurgiu

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod portocaliu de caniculă, valabil până maine, în județul Giurgiu.
Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 37-39 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 20 de grade (noapte tropicală).

Pentru a trece cu bine de această perioadă, ISU Giurgiu recomandă respectarea următoarelor măsuri:

  • efectuaţi deplasări în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul;
  • evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
  • purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
  • evitaţi băuturile ce conţin alcool, cofeină sau zahăr;
  • consumaţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe sau ceaiuri;
  • mâncaţi fructe şi legume şi evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi;
  • păstraţi legătura cu persoanele în vârstă din familia dumneavoastră, interesați-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă la nevoie;
  • nu lăsaţi copiii / animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
  • creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului. Evitaţi creşterea temperaturii, având grijă să:
  • limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură;
  • menţineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis;
  • scădeţi temperatura, având grijă să aerisiţi dimineaţa devreme sau seara târziu;
  • reglaţi aerul condiţionat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.

Comunicat ISU Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

BOLINTIN VALE: S-a dat drept poliţist, ca să facă rost de un miel

Un bărbat de 53 de ani din Ciorogârla a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat că s-a...

More Articles Like This