Două case și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări, în localitatea Dărăști-Vlașca

Must Read

Două case și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări, ieri după-amiază, în localitatea Dărăști-Vlașca.

Cel mai probabil incendiul a fost provocat de un foc în aer liber lăsat nesupravegheat, într-o curte. Vegetația uscată din apropiere s-a aprins și, din cauza vântului, focul s-a extins la casele și anexele vecinilor.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stațiilor Mihăilești și Colibași, Punctului de Lucru Călugăreni, Detașamentului Giurgiu și Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, cu șapte autospeciale de stingere.

Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta la acoperișul caselor, în anexe și la vegetație uscată, existând pericolul de propagare și la alte locuințe.

La unul dintre proprietari, au ars acoperișul casei în totalitate (circa 100 mp) și s-au deteriorat tavanele, pereții, ferestrele, centrala termică, mobilierul și alte bunuri.

La cel de-al doilea proprietar, au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 200 mp, mobilier, electrocasnice și trei anexe, cu bunurile din interior. De asemenea, s-au deteriorat ferestrele, pereții, tavanele, centrala termică și alte bunuri. În incendiu au fost surprinse și 20 de găini.
În această gospodărie, pompierii au salvat o bucătărie de vară și alte 20 de păsări.

În curtea de unde a pornit incendiul au ars vegetație uscată și mărăciniș, pe o suprafață de aproximativ 2.000 mp.

Comunicat şi foto: ISU Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

GALERIE FOTO: Femeile social-democrate din municipiul Giurgiu şi-au ales noua conducere. Preşedinte este profesor Mădălina Lazăr

Organizaţia Municipală a Femeilor Social-Democrate din municipiul Giurgiu s-a reunit, ieri, într-o şedinţă, la sediul PSD Giurgiu, pentru a-şi...

More Articles Like This