Ooo, domnul Tudorel Ţone, dar ce surpriză, mai trăiţi? N-am ştiut, mă scuzaţi.
Dar ce plăcere să auzim despre dumneavoastră şi despre opiniile dvs. legate de PSD Giurgiu fix o dată la 4 ani, după alegeri! Mai ales dacă sunt câştigate de alţii, logic. Ăsta a devenit deja momentul potrivit să ieşiţi de la răcoare…, de la umbră, mă rog, şi să cereţi demisii.
Probabil, în speranţa că, după 30 de ani de încercări insistente, v-o pune şi pe dvs. cineva, în sfârşit, preşedintele organizaţiei judeţene. Păi, nu?
Altfel, ce ar putea să vă mâne în ieşirea asta furtunoasă în care cereţi demisia conducerii PSD Giurgiu? Grija faţă de colegi? Să mă iertaţi, dar n-am văzut-o timp de 4 ani, cu atât mai puţin în campania electorală de la care aţi lipsit elegant şi cu desăvârşire. În timp ce dvs. savuraţi o cafeluţă, liniştit, pe Facebook, oamenii ăştia pe care-i urecheaţi munceau pentru PSD. Înţelegeţi?
„Pentru că îmi dă acest drept, autoritatea morală de membru PSD de 34 de ani! Eu nu am făcut balet în politică, așa cum au făcut alții…”, aţi declarat unei publicaţii locale.
Ba pardon, poate că aveţi dreptul la liberă exprimare, ca noi toţi ceilalţi, dar autoritate morală… de unde?! Corect, n-aţi făcut balet în politică, dar colegii zic că aţi făcut doar în cadrul aceluiaşi partid. Şmecherie, nu?
Dacă-i iubiţi aşa de tare pe PSD-işti, de ce dracului nu cereţi public Poliţiei, Parchetului, DNA-ului să se autosesizeze, după tot ce s-a întâmplat, duminică, în judeţ şi în municipiu? Că oamenii la care faceţi referire ştiu exact ce şi cum s-a întâmplat. Îi jigniţi pe colegi cu texte d-astea, să ştiţi.
În fine, cum s-ar zice, cam la concluzia mea ajungem, nu? Cu tot respectul pentru pregătirea şi experienţa dvs., dar vă miroase niţel a oportunitate de vreun interimat, ceva, e? Ştiţi promoţiile alea la bere cu capacele potenţial câştigătoare? Dvs. iar l-aţi nimerit pe ăla cu „MAI ÎNCEARCĂ”.
Articolul de la care a pornit al nostru: https://opiniagiurgiu.ro/tudorel-tone-cere-demisia-conducerii-psd-giurgiu/