PSD: „Continuăm campania şi în municipiul Giurgiu!”

Must Read

Social-democraţii giurgiuveni continuă campania electorală, atât în comunele din judeţ, cât şi în municipiu.

Luni, 20 mai, echipa de campanie a PSD Giurgiu a fost în zona Negru Vodă.

„Continuăm campania şi în municipiul Giurgiu! Alături de candidatul PSD la Primărie, Nicolae Barbu, şi echipa PSD Giurgiu, am mers, ieri, în zona Negru Vodă. Nici acolo, ca în tot oraşul, de altfel, administraţia PNL nu a fost în stare nici măcar să termine proiectele începute de Nicolae Barbu iar oamenii ştiu prea bine acest lucru.

De aceea, giurgiuvenii vor o administraţie social-democrată care să finalizeze toate investiţiile şi să demareze unele noi, pentru că Giurgiu NU îşi mai permite să piardă încă 4 ani!” – Marian Mina, candidat PSD la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Giurgiu.

Marţi, 21 mai, social-democraţii giurgiuveni au fost în cartierul Teatru de Vară şi Policlinică.

„Vedem cu toţii, cu tristeţe, că Parcul Elevilor se degradează pe zi ce trece. Nu s-a făcut nimic acolo, în ultimii 4 ani. Nici în Parcul Baciu, din zona Teatrul de Vară. Locul este de nerecunoscut. În cartierul Policlinică, lucrările de asfaltare s-au oprit în 2020. Asfaltarea începută atunci, pe aleile dintre blocuri, a fost sistată, după ce fusese turnat primul asfalt”, a declarat şi Nicolae Barbu, candidat PSD la funcţia de primar al municipiului Giurgiu.

Material comandat de Partidul Social Democrat – PSD Giurgiu, realizat de Low Salt SRL, CUI Mandatar Financiar 21240002

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

INFORMARE

Această informare este efectuată de:S.C. NADARE AZROM S.R.L.             ce intenţionează să solicite de la ADMINISTRATIA NATIONALA „APELE ROMANE”, Administratia...

More Articles Like This