Social-democraţii din Cosoba au decis, ieri, cine va face parte din noua conducere a organizaţiei locale, în cadrul Adunării Generale de Alegeri. Astfel, au fost aleşi preşedintele, vicepreşedinţii şi liderii structurilor de tineret, femei şi seniori.
Alături de ei au fost preşedintele PSD Giurgiu, Marian Mina, preşedintele OFSD Giurgiu, Cristina Elena Dinu, preşedintele TSD Giurgiu, Dragoş Udvuleanu, secretarul general al PSD Giurgiu, Gogu Moţan, precum şi alţi colegi social-democraţi: Alina Costan, Radu Covaci, Vlad Buzea şi Mihăiţă Grigore.














Preşedintele PSD Giurgiu, deputat Marian Mina:

„Vasile Ionel Şerban este noul preşedinte al PSD Cosoba şi candidatul nostru la funcţia de primar al comunei menţionate. Am participat la Adunarea Generală de Alegeri a PSD Cosoba şi mă bucură faptul că Vasile Şerban a format o echipă puternică şi unită. Este un tânăr foarte ambiţios şi am încredere că va reuşi să repună comuna Cosoba pe harta dezvoltării şi modernizării. Pentru că, din păcate, sub administraţie liberală, comunitatea de acolo nu a beneficiat de nicio investiţie semnificativă, de prea multă vreme. Şi giurgiuvenii din Cosoba merită proiecte în infrastructură, în utilităţi, în educaţie şi sănătate, iar PSD a demonstrat deja că este partidul care ştie, vrea şi face lucruri bune pentru oameni! Mult succes, Vasile Şerban! Atât eu cât şi colegii mei din echipa PSD Giurgiu vom fi alături de voi nu doar în bătălia electorală ce va urma, ci mai ales când veţi câştiga Primăria şi vom reuşi, astfel, împreună să respectăm toate promisiunile făcute celor care ne acordă încrederea lor!”
Preşedintele OFSD Giurgiu, deputat Cristina Elena Dinu:

„Am participat, alături de colegii mei din echipa PSD Giurgiu, la Adunarea Generală de Alegeri a PSD Cosoba, în urma căreia au fost alese noile structuri de conducere ale acestei organizaţii. Vasile Ionel Şerban este noul preşedinte ales al PSD Cosoba şi candidatul nostru la funcţia de primar al comunei Cosoba. Împreună cu echipa lui este hotărât să câştige bătălia electorală ce va urma pe 9 iunie şi să aducă un suflu nou în administraţia din această comună. Le urez succes lui Vasile Şerban şi echipei sale, să fie câştigători şi să demonstreze prin fapte că Partidul Social Democrat se ţine întotdeauna de promisiuni!”
Preşedintele TSD Giurgiu, Dragoş Udvuleanu:

„Sunt sigur că, prin munca pe care o veţi depune, în următoarea perioadă, veţi fi câştigători la Cosoba. Mă bucur să văd că aveţi foarte mulţi tineri în echipă şi, din câte ştiu, sunteţi şi singurul candidat care are un imn. Vom fi alături de dumneavoastră, contaţi pe noi şi pe întreg sprijinul nostru!”
Preşedintele PSD Cosoba, Vasile Şerban:

„Vă mulţumesc frumos pentru încredere! Este momentul să călcăm acceleraţia, să dezvoltăm şi să creăm o echipă cu acelaşi scop, în aceeaşi direcţie, deoarece chiar şi cei care nu au putut fi astăzi alături de noi împărtăşesc aceleaşi idei şi vor să punem umărul la treabă! Vom reprezenta, în mod egal, toate categoriile sociale, toţi oamenii sunt alături de noi iar cei care încă nu sunt, ni se vor alătura. Trebuie să fim uniţi, ca să ducem la bun sfârşit ceea ce ne dorim: să facem schimbarea!”.










