„Faptele vorbesc! 101 miliarde de lei, peste 20 de miliarde de euro, a fost anul trecut valoarea record a investițiilor publice. Se împlinesc astfel angajamentele din programul de guvernare de a face din investiții un motor esențial al creșterii economice.
Este o performanță remarcabilă, cu atât mai mult cu cât a fost realizată în condiții extrem de dificile – război la granițe, crize multiple, succesive și suprapuse, tensiune și revendicări sociale.
Premierul Ciolacu are meritul incontestabil de a fi reușit să mobilizeze și să aloce resursele necesare; de altfel credința sa în necesitatea investițiilor publice masive este atât de puternică încât, cu o lună înainte de preluarea mandatului, a exprimat public ambiția sa de a forța finanțări anuale de 10% din PIB.
Un aspect foarte important este că valoarea totală a investițiilor publice anul trecut, atestată prin execuția bugetară-deci bani efectiv cheltuiți, a fost cu 11 miliarde de lei mai mare decât deficitul bugetar.
Investiții publice totale – 101 miliarde lei
Deficit bugetar – 89,9 miliarde de lei
Deci România nu s-a împrumutat pentru consum, ci pentru investiții!
Cheia reușitei a fost saltul masiv în absorbția fondurilor europene! Odată cu venirea ministrului Adrian Câciu la MIPE s-a recuperat puternic din finanțarea aferentă exercițiului financiar 2014-2020, absorbția a ajuns la 96% (de la 76%, în iunie 2023) și există perspectiva unei rate de absorbție de 98%-100%, până iulie 2024.
Banii europeni au finanțat și vor continua să finanțeze puternic investițiile publice. De exemplu, la ministerul Transporturilor toate tronsoanele de autostradă, finanțate din PNRR, au contracte semnate.
Pentru anul în curs investițiile publice prognozate vor fi mai mari cu 20% decât anul trecut; sunt prevăzute peste 120 de miliarde de lei de la bugetul național și din fonduri europene, ceea ce reprezintă echivalentul a 7,2% din PIB.
Și în 2024, ca și în 2023, investițiile vor avea o pondere mai mare decât consumul în creșterea economică.
PSD
Foto: Ziarul Financiar