Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit în urma unui control efectuat asupra unui mijloc de transport condus de un cetățean bulgar, cantitatea de 20.720 de țigarete, în portbagaj.
În data de 10.11.2023, în jurul orei 03:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în țară un cetățean bulgar, în vârstă de 33 de ani, aflat la volanul unui autoturism cu număr de înmatriculare specific Germaniei.
În urma controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, în portbagaj, 20.720 de țigarete (1.036 pachete de țigări) diferite mărci.
Cantitatea de ţigarete, estimată la o valoare de aproximativ 27.000 lei, a fost indisponibilizată de către polițiști, iar față de șofer a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.
Comunicat şi foto: ITPF Giurgiu