Circa 60 de elevi din Giurgiu, Bolintin Vale, Comana, Ulmi şi Vărăşti au participat, sâmbătă, 23 septembrie, la o acţiune organizată de femeile social-democrate giurgiuvene, denumită „Oriunde, ca acasă”, prilejuită de Ziua Europeană a Limbilor Străine.
Evenimentul s-a desfăşurat la Căminul Cultural din Comana, iar elevii, de gimnaziu şi de liceu, au participat la un concurs de cultură generală, cu întrebări despre România, Franţa şi Marea Britanie. Toţi participanţii au fost premiaţi şi, dincolo de spiritul de competiţie, copiii şi tinerii s-au distrat pe cinste.
De asemenea, gazda, Liceul Tehnologic din Comana, sub conducerea Georgianei Soare, a pregătit şi un program artistic pentru oaspeţi, cu poezii, cântece şi dansuri tradiţionale din mai multe state ale Uniunii Europene. Dascălii din Comana, la rândul lor, au pregătit produse tradiţionale din ţări precum România, Germania, Franţa, Spania, Italia sau Marea Britanie.
















































Preşedintele OFSD Giurgiu, deputat Cristina Elena Dinu: „Copii frumoşi şi deştepţi, dascăli implicaţi, dorinţă de #cunoaştere, ambiţie şi spirit de echipă, ieri, la acţiunea „#Oriunde_ca_acasă”, organizată de #OFSD_Giurgiu.
Am dorit să marcăm, astfel, în avans, #Ziua_Europeană_A_Limbilor_Străine, împreună cu circa 60 de copii şi tineri din municipiu şi din judeţul #Giurgiu, printr-un concurs de cultură generală, alături de poezii, muzică, dans şi prăjituri tradiţionale din mai multe ţări, cu multă #veselie şi premii pe măsură.
Un eveniment #deosebit, organizat de doamnele social-democrate giurgiuvene, la Căminul Cultural din #Comana, la care au participat elevi de gimnaziu şi de liceu din Giurgiu, Bolintin Vale, Comana, Ulmi şi Vărăşti.
Copiii au răspuns întrebărilor din concurs, atât în română cât şi în alte limbi de circulaţie internaţională, şi s-au bucurat, la sfârşit, de diplomele şi premiile oferite cu drag de #OFSD_Giurgiu.
Acţiunea s-a încheiat cu un program artistic cu poezii, cântece şi dansuri tradiţionale din mai multe state ale #Uniunii_Europene, pregătite de #talentaţii_elevi din Comana, dar şi cu degustarea dulciurilor şi produselor de patiserie specifice României, Franţei, Spaniei, Italiei sau Germaniei.
Mulţumim pentru #organizare şi implicare doamnei director al Liceului Tehnologic Comana, Georgiana Soare, şi colectivului său minunat, şi, nu în ultimul rând, pentru găzduire, domnului #primar Aurel Enache .
Mulţumesc tuturor colegelor mele din #OFSD_Giurgiu pentru implicare şi pentru că, împreună, am reuşit să realizăm acest eveniment deosebit!
Dovada reuşitei o reprezintă zâmbetele de pe chipurile copiilor”.
Foto: Cătălina Sfetcu
Mai multe imagini, AICI