duminică, septembrie 24, 2023

FOTO: Sute de giurgiuveni, alături de pompieri, de ziua lor

Must Read

Sute de giurgiuveni au fost, ieri, alături de pompieri. Organizate în parcul “Mihai Viteazul” din municipiul Giurgiu și la sediile subunităților din Bolintin Deal, Mihăilești și Colibași, activitățile dedicate Zilei Pompierilor din România au fost un bun prilej pentru ca cei prezenți să afle mai multe informații despre misiunile Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

“Giurgiuvenii au avut ocazia să vadă autospecialele folosite de pompieri în misiunile operative și au aflat informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență.

          Șenilata și ambarcațiunea scafandrilor au fost puncte de atracție pentru copii. Aceștia au îmbrăcat haina de pompier, au urcat în autospecialele de intervenţie și au aflat cum se protejează servanţii pompieri pe timpul incendiilor cu ajutorul aparatului de respirat cu aer comprimat şi al căştilor de protecţie. Cei mai îndrăzneți dintre aceștia au testat presiunea furtunelor ca și când ar fi stins un incendiu.  

          Pompierul Sam, un personaj îndrăgit de copii din desenele animate, s-a alăturat echipei salvatorilor giurgiuveni și a participat, pentru prima dată la o acțiune dedicată copiilor, în municipiul Giurgiu. Acesta le-a transmis tuturor sfaturi despre cum să prevină sau cum să se comporte într-o situație de urgență și le-a dat câteva exemple de lucruri pe care ar putea fi tentați să le facă, fără să își dea seama de riscurile la care expun. Printre acestea se numără:

       nu vă jucați cu focul și nu umblați la prize sau întrerupătoare; 

       nu vă cățărați în copacii aflați în apropierea liniilor de înaltă tensiune deoarece există pericol de electrocutare;

       nu vă jucați în zona căilor ferate electrificate și nu vă urcați pe vagoanele staționate, nici măcar pentru a face un selfie;

       dacă vedeți un cablu electric căzut la pământ sau un panou de electricitate deschis, îndepărtați-vă și chemați un adult să vadă despre ce este vorba”.

Comunicat şi foto: ISU Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Butelie în flăcări, într-o locuință din Gostinari

Casa unei familii din localitatea Gostinari a fost în pericol, în această dimineață, după ce o butelie a luat...

More Articles Like This