O tânără de 28 de ani din Hotarele şi-a pierdut viaţa, miercuri, 8 februarie, fiind lovită mortal de o maşină, în localitatea Prundu. La volanul autoturismului se afla o femeie de 30 de ani din Bucureşti.
„La data de 8 februarie a.c., ora 09.15, pe D.N 41, în localitatea Prundu, județul Giurgiu, a avut loc un eveniment rutier, în care a fost implicat un autoturism și un pieton.
În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat decesul pietonului, o femeie, de 28 de ani, din localitatea Hotarele, județul Giurgiu.
Conducătorul auto, o femeie de 30 de ani, din municipiul București a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.
În cauză, cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis Poliţia Giurgiu.