Deputat Elena Dinu: „Proiectele de investiţii în infrastructura de irigaţii au fost deblocate”

Must Read

„Proiectele de investiţii în infrastructura de #irigaţii au fost deblocate! Alături de programele pentru #legumicultori, dar şi pentru angajaţii din sectorul agricol şi din industria alimentară, a fost luată o nouă măsură ce vine în sprijinul #agriculturii româneşti.

#PSD înţelege nevoile producătorilor autohtoni şi, astfel, prin Ministerul Agriculturii, condus de social-democratul Adrian Chesnoiu, au fost alocate peste 700 de milioane de lei privind #accelerarea investițiilor în sistemele de irigații.

Vor fi puse în funcțiune, rapid, noi #investiții ce deservesc o suprafață totală irigabilă de peste 50.000 de hectare. Este vorba de obiective de investiții de importanță #națională, respectiv:

o Reabilitarea canalului Siret- Bărăgan,

o Suplimentarea sistemului de irigații Ruginești – Pufești – Panciu

o Reabilitarea stațiilor de pompare de bază, la stația de repompare a canalelor de aducțiune și de distribuție din amenajarea de irigații Sadova – Corabia.

Tot PSD a majorat la 1.5 miliarde de euro #bugetul alocat investițiilor în infrastructura de irigații și a inclus prin lege, la finanțare, sistemele de irigații de la nivelul #fermelor.

Aceste decizii au dus la recuperarea întârzierilor din ultimii 2 ani.

Toate măsurile gândite şi susţinute de PSD vin în #sprijinul sectorului agricol şi asigură sustenabilitate în privința producției de #alimente pentru români, în condițiile crizei energetice și a războiului din Ucraina”- preşedinte OFSD Giurgiu, deputat Cristina Elena Dinu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Deputat Marian Mina: „România nu mai poate fi condusă prin orgolii, ambiții personale și decizii luate de un singur om!”

România nu mai poate fi condusă prin orgolii, ambiții personale și decizii luate de un singur om!#PSD a venit...

More Articles Like This