ULUITOR! Preşedintele CJ Giurgiu susţine că Prefectura i-a blocat plata SALARIILOR, dar NU îi permite prefectului să prezinte explicaţii în conferinţă de presă! Florentina Stănculescu convoacă la rândul său o întâlnire cu presa şi spune că informaţiile lui Beianu sunt FALSE

Must Read

Situaţie nemaiîntâlnită, astăzi, la nivelul administraţiei giurgiuvene, cel puţin de 30 de ani încoace. Preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Dumitru Beianu, a convocat, astăzi, o conferinţă de presă prin care a anunţat că Prefectura Giurgiu i-a atacat bugetul în contencios-administrativ, susţinând că din această pricină angajaţii instituţiei, inclusiv cei ai DGASPC Giurgiu(plus cei din celelalte subordonate) nu şi-ar mai lua salariile, luna aceasta, sau îi vor lua cu întârziere. Totodată, a fost lansată ideea că acţiunea prefectului Florentina Stănculescu ar pune în pericol mai multe proiecte europene.

„Domna prefect care, înainte, în calitate de director economic susţinea acest mod de elaborare a unui buget, vine acum şi spune că nu e bine şi trebuie blocat(…). Mi s-au cerut nişte explicaţii, le-am dat, au fost elaborate de la colegii de la Direcţia Economică şi Juridică, nu am avut semnale că asta va fi finalitatea corespondenţei cu dumnealor(…). Printr-o adresă primită luni(4 aprilie, n.r.), Instituţia Prefectului ne-a comunicat că a atacat bugetul Consiliului Judeţean. Doamna Stănculescu, în calitate de prefect, deşi a anunţat la începutul mandatului domniei sale că vom colabora şi că va susţine dezvoltarea judeţului, atacă bugetul instituţiei şi, ca atare, am fost obligaţi să comunicăm tuturor instituţiilor din subordine că, până când nu vom avea acces în instanţă la motivarea acestui demers, suntem obligaţi să sistăm toate plăţile. Şi cele de funcţionare şi cele de dezvoltare. Adresa pe care am pus-o la mapă este singura pe care o avem, ca şi corespondenţă oficială. Motivarea o aflăm când vom avea acces la dosarul din instanţă. Deocamdată nu ştim ce scrie acolo, înţeleg că a atacat câteva proiecte din dezvoltare, dar şi articolul 123 invocat de domnia sa, din Constiuţie, şi ceea ce spun colegii mei de la Juridic, cumva se suprapun. Actul atacat este suspendat de drept!”, a declarat Dumitru Beianu.

La un moment dat, în sala de şedinţe a CJ Giurgiu a intrat prefectul Florentina Stănculescu. Ea a cerut politicos să i se dea voie să participe la conferinţa de presă şi a fost refuzată. „Nu se poate!”, a spus Beianu, motivându-şi gestul faţă de ziarişti: „am fi discutat în contradictoriu, fără o pregătire, şi nu aţi mai fi înţeles nimic”.

Iniţial, prefectul a părăsit sala, dar a revenit şi a insistat să rămână, întrucât, a declarat aceasta, informaţiile prezentate de către Dumitru Beianu nu ar fi conforme cu realitatea. Nu i s-a permis să vorbească, ba chiar preşedintele CJ i-a spus: „nu se întâmplă nimic în Consiliul Judeţean fără voia mea!”. Florentina Stănculescu s-a aşezat la masă, fără să întrerupă pe nimeni, moment în care Beianu şi vicepreşedintele Mihalcea, la recomandarea unuia dintre ziarişti, au declarat închisă conferinţa şi s-au ridicat.

După ce prefectul, escortat de Beianu, a părăsit sala, Beianu şi Mihalcea s-au aşezat iar la masă şi au continuat discuţiile.

Momentul şi toate declaraţiile lui Dumitru Beianu pe subiect, AICI: https://www.facebook.com/opentv1/videos/399145628273027/

Prefectul Stănculescu:  „Ori specialiştii l-au indus în eroare pe dl. Beianu, ori cu rea intenţie v-a indus dânsul în eroare pe dumneavoastră!”

Ulterior, Florentina Stănculescu a convocat, la rândul său, o conferinţă de presă, la jumătate de oră după situaţia prezentată mai sus, invitându-l, printr-un mesaj, pe preşedintele Beianu să participe şi să lămurească împreună situaţia bugetului CJ Giurgiu şi a acţiunii Prefecturii în instanţă. Dumitru Beianu NU s-a prezentat la conferinţă.

La întâlnirea prefectului cu presa locală(n-au fost chiar toţi care au participat şi la cea a lui Dumitru Beianu), Florentina Stănculescu a acuzat faptul că: fie preşedintele CJ a fost indus în eroare de către cei din echipa lui, fie a dezinformat voit opinia publică. Prefectul a spus că NU a fost atacat bugetul de funcţionare, ci doar câteva poziţii din bugetul pentru dezvoltare, iar acţiunea nu pune în pericol nici salariile angajaţiilor şi nici proiectele aflate în derulare la CJ Giurgiu. În plus, ea a declarat că Dumitru Beianu ar fi ştiut inclusiv acest lucru şi că adresa prezentată de el nu ar fi fost singurul document primit de la Prefectură, pe subiect, aşa cum Beianu a susţinut.

„Fac precizarea că mă aşteptam la un linşaj mediatic ce a început chiar de vineri(31 martie, n.r.)(…) Nu există ca instituţia Prefectului să pună în pericol vreun salariu al celor de la DGASPC sau al celor din oricare instituţie subordonată, aşa cum a declarat domnul Beianu! S-a încercat, am văzut, o interpretare a acţiunii noastre, o victimizare a domnului Beianu în raport cu Prefectura. Iniţial, am cerut CJ Giurgiu să fie clarificate mai multe poziţii din lista de investiţii, am cerut lămuriri şi explicaţii cu privire la mai multe studii de fezabilitate şi alte documentaţii tehnice, şi, fie nu am primit răspus, fie ni s-a răspuns în doi peri. Acesta a fost motivul pentru care ne-am adresat instanţei. Le transmit tuturor angajaţilor Consiliului Judeţean Giurgiu şi celor din subordonate că nu a fost atacat bugetul de funcţionare! (…). Ori specialiştii l-au indus în eroare pe dl Beianu, ori cu rea intenţie v-a indus dânsul în eroare pe dumneavoastră! Ori nu are echipă bună, ori vă dă informaţii greşite intenţionat!”, a declarat Florentina Stănculescu.

Florentina Stănculescu: „Cu lipsă de politeţe, domnul Beianu nu mi-a permis să intru în conferinţa de presă!”

Prefectul de Giurgiu a precizat că a fost trimis inclusiv certificatul de grefă către Direcţia de Finanţe pentru ca instituţia din urmă să nu blocheze activitatea financiară a Consiliului Judeţean Giurgiu.

Florentina Stănculescu a subliniat că singurul motiv pentru care au fost atacate în instanţă anumite poziţii din lista de investiţii prevăzută în bugetul pe 2022 al CJ Giurgiu este acela că CJ nu a transmis clarificările cerute pe documentaţii întocmite pentru, de exemplu, piste de biciclete, „tren verde” sau cazul cu imobilul din str. Ştefan cel Mare(renumitul hub cultural).

Am vrut să ştim ce se doreşte acolo, dar mai ales cum a ajuns CJ la fundamentarea sumelor trecute în studii de fezabilitate şi alte documentaţii tehnice. Chiar o să le recomand consilierilor judeţeni să ceară conducerii CJ Giurgiu, la finalul fiecărui an din acest mandat, să prezinte câte din aceste SF-uri au fost efectuate, finalizate şi câte s-au transformat în obiectivele de investiţii prezentate. Altfel, acele SF-uri rămân doar nişte hârtii plătite(…). Nu cred că era cazul să facem circ, eu nu sunt în război cu dl. Beianu, de altfel este un termen pe care dânsul l-a folosit şi nu eu. Am intrat, astăzi, în conferinţă de presă, pentru că doream să le explicăm oamenilor, faţă în faţă, această problemă. Cu o lipsă clară de politeţe, domnul Beianu nu mi-a permis acest lucru”, a mai declarat prefectul de Giurgiu.

În afară de faptul că dl. Beianu este şeful CJ-ului şi „fără voia sa” nu se întâmplă nimic acolo, am înţeles, oare de ce nu a acceptat să stea lângă prefect şi să-i lămurească împreună pe giurgiuveni pe acest subiect atât de important?

Mai ales că, înainte să intre în sală Florentina Stănculescu, chiar se plângea că nu ştie exact care sunt motivele pentru care bugetul i-a fost atacat. Dacă ne permiteţi, bărbăteşte ar fi fost s-o lase pe prefectă să îşi spună punctul de vedere şi să prezinte amândoi argumente pro şi contra, să se şi certe, dacă doreşte dl. Beianu, dar nu să o invite, voalat, afară! A fost un moment jenant, sperăm că şi pentru dumnealui, şi frumos ar fi să-şi ceară scuze, nu faţă de prefect, probabil că nici doamna Stănculescu nu mai are pretenţii, dar măcar faţă de giurgiuveni care meritau o discuţie onestă, faţă în faţă, în ceea ce priveşte banii publici.

Ne întrebăm, oare ştia dl. Beianu că informaţiile prezentate de dumnealui nu sunt… complete?

TOATE DECLARAŢIILE prefectului Florentina Stănculescu, AICI: https://www.youtube.com/watch?v=GQRXnzfSWMI&feature=youtu.be

Vom reveni cu amănunte pe acest subiect!

P.S.: În timpul redactării acestui material, am primit şi un comunicat de presă al prefecturii Giurgiu. Îl redăm integral:

„Pentru o bună și corectă informare a cetățenilor referitoare la aprobarea bugetului propriu de venituri şi cheltuieli al judeţului Giurgiu, Instituția Prefectului – Județul Giurgiu transmite că pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția contencios administrativ, a fost înregistrat dosarul nr. 546/122/2022, având ca obiect anularea parțială a Anexei nr. 6.1 a Hotărârii nr. 19/03.02.2022 privind aprobarea bugetului propriu de venituri şi cheltuieli al judeţului Giurgiu, a bugetului de venituri şi cheltuieli al instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii și subvenții, a bugetului creditelor interne și a bugetului fondurilor externe nerambursabile pe anul 2022 și estimării pe anii 2023-2025, respectiv:

–       cap. 67.02 – CULTURĂ, RECREERE ȘI RELIGIE, art. 71.01 – Active fixe, poziția 1 (imobil situat în municipiul Giurgiu, str. Ștefan cel Mare, nr. 14, jud. Giurgiu),

–       cap. 80.02 – ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ, art. 71.01 – Active fixe, pozițiile 6 și 7 (Proiectare Regenerare urbană imobil teren situat în municipiul Giurgiu, str. București, nr. 57, jud. Giurgiu – studii de teren, SF, documentații avize/acorduri, verificare tehnică proiect, avize acorduri, respectiv Proiectare valorificare și utilizare imobil teren situate în comunele Gostinu, Băneasa și Prundu, jud. Giurgiu – PUZ, avize/acorduri)

–    cap. 84.02 – TRANSPORTURI, art. 71.01 – Active fixe,  pozițiile  nr. 11 (Proiectare Amenajare zonă de evenimente și parcare între râul Neajlov și DJ 411 – studii de teren, expertiză tehnică, DALI, documentații, avize, acorduri, verificare tehnică proiect, avize/acorduri), nr.  13 (Proiectare Trenul Verde Giurgiu – Comana – SF, documentații avize/acorduri, veridicare tehnică propiect, avize/acorduri), nr. 15 (Proiectare Amenajare trasee pentru biciclete – PUZ, avize, acorduri) și nr.  16 (Proiectare Amenajare trasee pentru biciclete – Studii de teren, SF, DALI, documentații avize, acorduri, verificare tehnică proiect, avize/acorduri).

           Contrar celor declarate de domnul președinte al Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu, prin această acțiune nu a fost afectat bugetul de funcționare al județului, în consecință nu au fost afectate nici salariile și nici cheltuielile materiale prevăzute în bugetul propriu de venituri şi cheltuieli!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Deputat Marian Mina: „România nu mai poate fi condusă prin orgolii, ambiții personale și decizii luate de un singur om!”

România nu mai poate fi condusă prin orgolii, ambiții personale și decizii luate de un singur om!#PSD a venit...

More Articles Like This