marți, octombrie 8, 2024

EDITORIAL: Facebook, pumn în gura susţinătorilor PSD pentru banii PNL-ului?

Must Read

Consider că două lucruri extrem de stranii şi grave s-au petrecut aproape simultan, săptămâna trecută, în mediul online. Sunt nişte treburi care sfidează, în opinia mea, democraţia, dreptul la liberă exprimare, treburi care ar trebui să-i îngrijoreze mai ales pe oamenii de bine care strigă-n diverse pieţe că nu vor „pumnu’-n gură” de la nimeni.

Chiar şi cei care vor să aibă dreptul să dea „’uie PSD” oricând şi oriunde vor, dar se declară oripilaţi când li se răspunde cu aceeaşi… candoare, ar trebui să ridice o sprânceană, la acest caz. Altfel, ei înşişi susţin pumnul în gură şi nu dreptul la liberă exprimare, logic, nu? Că nu putem să le dăm acest drept doar unora, zic!

Facebook închide gura celor care promovează măsurile guvernului

Astfel, la sfârşitul săptămânii trecute, zeci de români s-au trezit cu conturile personale dezactivate automat de către Facebook, mai multe grupuri au fost închise, başca nişte pagini online au fost blocate.

Facebook a numit-o „destructurarea unei reţele de manipulare- legături cu PSD”. Adică, ce făceau oamenii cu pricina? Distribuiau nişte articole în care, culmea, erau explicate fake-news-urile opoziţiei crizate şi promovau, desigur, toate măsurile Guvernului PSD-ALDE. Până şi ăla de la Facebook, care a ieşit să anunţe, a recunoscut că asta făceau, că nu promovau mesaje violente, agresive etc. Dar că, ce să vezi, erau prea multe mesaje d-astea de susţinere şi… Dă-o dracului, cât să îndure şi pagina de socializare?

Adică, nu era cum fac unii de la #rezist cu d-alea: „să îi împuşcăm în cap”, „să le dăm foc la case”, „să intrăm peste ei în Guvern şi Parlament”! Nu. Că ăştia nu trebuie destructuraţi, nu. Ăştia nu sunt periculoşi şi anti-democratici, nu, sunt doar nişte anarhişti simpatici care fac trafic mult şi vizualizări ale mesajelor sponsorizate la max…

Mişto democraţia asta a voastră!

Facebook nu s-a sesizat nici în 2012, când ceea ce se petrecea acolo era de Doamne-fereşte!, cu toate conturile alea false, injuriile, nemerniciile unor frustraţi pe care pur şi simplu nu puteai să îi opreşti. Bine, nici acum, dacă dai peste vreun cont fals care te face în toate felurile şi vrei să îl raportezi la FB, cel mult poţi doar să îl blochezi. Adică să nu mai vezi cum te înjură… Foarte tare!

PNL anunţă că alocă fonduri pentru sponsorizarea mesajelor pe Facebook

A doua zi după anunţul FB referitor la „destructurarea reţelei pro PSD”, se umplu Facebookul şi presa naţională cu un document de la PNL, din Biroul Executiv Central(despre care eu, iniţial, am crezut că e făcătură, jur!) în care se arată că s-a decis alocarea a câte 1000 de euro de către fiecare filială pentru sponsorizarea mesajelor pe Facebook.

Iată:

Documentul e pe bune, cel puţin aşa-l dă toată presa centrală, iar PNL nu a dezminţit în vreun fel. Ştiţi ce înseamnă sponsorizarea unui articol, da? Se umple Facebook-ul cu el, îl văd şi bunicii şi mătuşile şi toate neamurile tale, că vreţi că nu vreţi…

Sigur, decizia BEx-ului nu cred că ar fi ilegală, dar prea măcăne toată treaba şi prea a dracului coincidenţa asta. Le închizi gura unora cu promisiunea sponsorizării din partea altora? Aşa pare, pe cuvânt!

Deci, cum ar veni „postacii PSD” nu au voie nici măcar să se apere, în timp ce „postacii celorlalţi” fac ce vor muşchii lor în această pagină de socializare cu pretenţii de loc serios, democratic, dezvoltat de nişte băieţi deştepţi dintr-o ţară modernă? Ce să mai zic, un „superior şi modern” pumn în gură de la nivel internaţional?! E retorică, da.

Mă întreb, ce efect ar avea asupra traficului şi vizualizării mesajelor plătite din Facebook, deci asupra veniturilor lor, dacă toţi, dar absolut toţi susţinătorii partidelor de guvernământ şi-ar închide, fie doar şi pentru câteva zile, simultan conturile, în semn de protest? E? Ar fi ceva… 😀

Cătălina Sfetcu

P.S. Dacă îmi închid contul, după articolul ăsta, ne găsim în Parc sau pe Instagram, şi-aşa pierdem prea mult timp pe Facebook, zău! :))))

Sursă foto: Reportet NTV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Sportivii Alpha Fighters Academy Giurgiu, din nou pe podium la o competiţie internaţională

Antrenorul giurgiuvean Eduard Ingeaua şi opt dintre sportivii săi au participat, sâmbătă, 5 octombrie, la International Cup, o competiţie...

More Articles Like This