duminică, aprilie 27, 2025

„PITICII NEGUSTORI” revin sâmbătă, 19 mai, în fața Teatrului

Must Read

Desfășurată în septembrie 2017 sub genericul „PITICII NEGUSTORI”, prima ediție a ineditului târg de jucării organizat de Teatrul „Tudor Vianu” a fost un succes incontestabil Și un motiv temeinic de a nu mai aștepta toamna pentru a deschide porțile celei de a doua ediții!

Prin urmare, în această sâmbătă de 19 mai 2018, pe care meteorologii o anunță numai bună pentru activități în aer liber, pe platoul din faţa teatrului vor fi amenajate din nou standuri la care copiii vor putea să îşi exerseze abilităţile antreprenoriale! Adică să vândă, să cumpere şi să schimbe cu alţii de-o seamă cu ei jucăriile, jocurile, cărţile, revistele, CD-urile de care s-au plictisit sau pe care şi le doresc de multă vreme.

Standurile vor putea fi ocupate începând cu ora 9:30, în ordinea sosirii micilor negustori din oraș, iar târgul se va deschide oficial la ora 10,00.

Muzica, voia bună și surprizele pregătite de directorul teatrului, actorul și regizorul Cosmin Crețu, împreună cu ajutoarele sale – doi dintre cei mai îndrăgiți actori ai scenei giurgiuvene – vor face și mai atractive petrecute la târg, atât pentru negustori și cumpărători, cât și pentru vizitatori.

Teatrul „Tudor Vianu”

Giurgiu, 16 mai 2018

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Poliţia de Frontieră GIURGIU: Prohibiţie la pescuit pe Dunăre, în următoarele 45 de zile

Având în vedere numărul mare de persoane care practică activităţi de pescuit în fluviul Dunărea, în zona de competenţă...

More Articles Like This