joi, mai 1, 2025

Patru persoane cercetate penal pentru un prejudiciu de un milion de euro

Must Read

La data de 12 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Investigarea Criminalității Economice au probat și documentat activitatea infracțională a două persoane din comuna Vidra, județul Ilfov, o persoană din municipiul Oltenița, județul Călărași și o persoană din municipiul București, care în perioada  iunie 2012– decembrie 2013, în calitate de administratori ai unei societăți comerciale din Giurgiu au prejudiciat bugetul general consolidat cu suma totală de un milion de euro.

Astfel, cele patru persoane, în calitate de administratori, de drept sau de fapt, ai unei societăți comerciale care avea ca obiect de activitate operațiuni economice cu materiale de construcții și cereale, au înregistrat în actele de evidență contabilă și în alte documente legale, cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale efectuate cu societăți comerciale cu comportament de tip fantomă, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, respectiv diminuarea impozitului pe profit și al T.V.A.-ului datorat bugetului general consolidat.

Prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului este în sumă de 1.000.000 euro, reprezentând impozit pe profit și T.V.A.

Prin ordonanțele emise de I.P.J. Giurgiu – Serviciul Investigarea Criminalității Economice la data de 12.12.2017 s-a dispus reținerea celor patru persoane, urmând ca în data de 13.12.2017 să fie prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu cu propunerea dispunerii de măsuri preventive.

Cele patru persoane au fost introduse în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu.

Politia Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Sportivii giurgiuveni de la Alpha Fighters Academy au cucerit podiumul, la Romanian International Cup

Antrenorul Eduard Ingeaua a anunţat că sportivii de la Alpha Fighters Academy au luat parte, weekendul trecut, la Romanian...

More Articles Like This