CJ Giurgiu: Sprijin pentru două primării din judeţ care au cerut fonduri pentru şcoli

Must Read

Consilierii judeţeni giurgiuveni au aprobat, în şedinţa de luni, 11 decembrie, două proiecte de hotărâre în acest sens. Primul se referă la alocarea a 150.000 de lei Primăriei Mihai Bravu.

Reprezentanţii unităţii administrativ-teritoriale respective au solicitat Consiliului Judeţean alocare unei sume ce va fi utilizată pentru înlocuirea acoperişului la clădirea Şcolii Gimnaziale „Dumitru Constantin”. Potrivit expunerii de motive a proiectului de hotărâre respectiv, la unitatea şcolară menţionată se execută lucrări de reabilitare şi extindere prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, în cadrul căruia nu au fost prevăzute lucrări de înlocuire a acoperişului.

Suma de 150.000 de lei este alocată din fondul de rezervă bugetară.

Doar consilierii judeţeni ai PNL s-au abţinut la acest proiect de hotărâre, adoptat cu majoritate de voturi.

Al doilea proiect de hotărâre în aceeşi speţă vizează alocarea, tot din fondul de rezervă bugetară, suma de 15.000 lei comunei Isvoarele. Banii vor fi folosişi pentru plata utilităţilor la Şcoala Gimnazială „Stolnicu Constantin Cantacuzino”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

GRIJĂ PENTRU SEMENI: Tinerii social-democraţi giurgiuveni au împărţit apă şi pliante cu recomandări pentru zilele caniculare

Vineri, 14 august, TSD municipiul Giurgiu s-a reunit pentru o acţiune în cadrul căreia au oferit trecătorilor sticle cu...

More Articles Like This