FOTO: Parcarea pentru ambulanţele Serviciului Judeţean Giurgiu a fost finalizată

Must Read

Reprezentaţii autorităţilor judeţene giurgiuvene reamintesc faptul că sistemul de sănătate  rămâne o prioritate pentru Consiliul Județean Giurgiu.

Astfel, alături de investițiile realizate, în derulare sau viitoare la Spitalul Județean de Urgență, şi Serviciul de Ambulanță este în atenția autorităților județene. Recent, într-o emisiune televizată, preşedintele Marian Mina vorbea despre lucrările de amenajare a parcării destinată ambulanțelor.

„Serviciul Judeţean de Ambulanţă îşi va desfăşura activitatea într-o clădire nouă, da, în imobilul vizavi de Gară, iar vechiul imobil, acela din incinta Spitalului, va intra în reabilitare. La noua clădire, construită deja la standardele cerute, doar parcarea din faţa acesteia mai trebuie amenajată. Am făcut acest lucru în cadrul unui proiect gândit în aşa fel încât să nu fie probleme cu intrarea şi ieşirea ambulanţelor de acolo”, a declarat în emisiunea menţionată Marian Mina.

Lucrările de amenajare a parcării au fost finalizate încă de miercuri, 1 noiembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

INFORMARE

Această informare este efectuată de:S.C. NADARE AZROM S.R.L.             ce intenţionează să solicite de la ADMINISTRATIA NATIONALA „APELE ROMANE”, Administratia...

More Articles Like This