Poliţiştii giurgiuveni, cu ochii pe şoferii de la Ambulanţă

Must Read

 

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, vor desfășura acțiuni, în perioada următoare, pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicați conducătorii de ambulanțe, a creșterii gradului de siguranță a pacienților și a personalului serviciilor de ambulanță în trafic.

„Pe timpul acțiunilor se vor urmări, respectarea regulilor de circulație și modul legal de folosire a semnalelor acustice și optice de către conducătorii ambulanțelor dar și verificarea respectării de către ceilalți participanți la trafic, a semnificației semnalelor acustice și optice ale autospecialelor care se deplasează la intervenții în regim de urgență.

         Polițiștii vor verifica totodată starea tehnică a autovehiculelor de ambulanță, documentele conducătorilor auto și consumul de alcool.

         Prin acțiunile care se vor desfășura polițiștii urmăresc reducerea accidentelor rutiere în care sunt implicate autospecialele care se deplasează la urgențe și conștientizarea participanților la trafic cu privire la necesitatea respectării semnalelor acustice și optice ale autospecialelor”, anunţă Poliţia Giurgiu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Giurgiu, sub avertizare de ploi, descărcări electrice şi intensificări ale vântului

Mâine, între orele 12:00-23:00, în județul Giurgiu vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor înregistra averse, descărcări...

More Articles Like This