Modernizarea satului românesc: Ce măsuri sunt vizate în următorii ani?

Must Read

Reprezentanţii Ministerului Dezvoltării transmit că, în cadrul subprogramului menţionat, în Programul de guvernare sunt prevăzute măsuri care vizează:

  • creșterea procentului de racordare la serviciile de apă de la 77% (în prezent) la 87% (până în 2020);
  • creșterea procentului de racordare la serviciile de canalizare de la 34% (în prezent) la 60% (până în 2020);
  • atingerea țintei de 61% drumuri modernizate (până în 2020), faţă de circa 38% (cât avem în prezent) și 100% școli cu autorizație de funcționare, până în 2020;
  • creșterea procentului de proprietăți cadastrate și înregistrate de la 40% (în prezent) la 80% locuințe și 100% la terenuri agricole.

Modernizarea Satului Românesc face parte din Programul Naţional de Dezvoltare Locală ce are alocate, în anul 2017, credite bugetare în valoare de 22,2 milioane de euro și credite de angajament în valoare de 6,6 miliarde de euro (aproximativ 30 de miliarde de lei) pentru cea de-a doua etapă, care vizează 9.500 de obiective de investiții.

Programul are o importantă componentă de modernizare a satului românesc, contribuind, alături de programele finanțate din fonduri europene, la concretizarea pachetului minim de servicii publice în fiecare localitate din mediul rural – 10 S (zece servicii) din domeniile: sănătate, educație, apă – canalizare, energie termică și electrică, transport, salubrizare, cultură, culte, sport și locuire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Deputat Marian Mina: „Românii nu pot fi puși să plătească la nesfârșit factura incompetenței și a orgoliilor politice. GAURA BOLOJAN nu trebuie acoperită tot...

Minimum 3 MILIARDE DE EURO! Atât riscă să piardă România din PNRR după luni întregi de blocaj, încăpățânare și...

More Articles Like This