Întâlnirea doamnelor din OFSD, de săptămâna trecută, la Bucureşti, nu a presupus doar prezentarea rezultatelor obţinute la ultimele alegeri. De asemenea, femeile social-democrate din România, prin vocea liderilor lor, au prezentat şi, în mare, viitoarele acţiuni pe care le vor întreprinde.
Astfel, pentru perioada care urmează, acţiunile organizate de femeile social-democrate vor avea ca scop principal sprijinirea PSD pentru transpunerea Programului de Guvernare, în special în domeniul social, al creşterii şi educării copiilor, al grijii faţă de persoanele cu posibilităţi reduse.
„OFSD va fi un vector principal de comunicare în rândul cetăţenilor a programelor şi politicilor socialde iniţiate şi înfăptuite de PSD.
OFSD va iniţia propuneri de interes comun ale femeilor social-democrate şi ONG-uri care au ca preocupare creşterea şi educarea copilului, combaterea violenţei domestice şi a traficului de persoane. În acest scop, vor fi organizate mai multe întâlniri şi dezbateri în rândul femeilor, al mamelor, pentru prevenirea acestor fenomene grave.
OFSD va dispune organizarea unor programe de pregătire, în parteneriat cu mai multe federaţii şi ONG-uri, pentru femeile promovate în funcţii de răspundere, de la nivel local şi central, pentru creşterea competenţei şi responsabilităţii acestora.
OFSD va avea o bună colaborare cu femeile alese în Parlament şi administraţia centrală ori locală, în interesul transpunerii în viaţă a angajamentelor asumate în campaniile de alegeri din 2016.
OFSD îşi propune şi îmbunătăţirea activităţii organizatorice a OFSD, în sensul unei mai bune organizări, o mai bună comunicare cu organizaţiile din teritoriu”, se arată într-o informare a femeilor social-democrate.