Un bucureştean a vrut să treacă Vama Giurgiu, ascuns într-o autoutilitară, după ce şi-a pierdut buletinul

Must Read

Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, a fost „prins” ieri, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu.

Poliţiştii de frontieră au oprit pentru control un microbuz, ce transporta conserve de peşte din România pentru o societate comercială din Bulgaria, maşina fiind condusă de un român, în vârstă de 53 de ani.

„Procedând la verificarea mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunsă în compartimentul marfă, o persoană de sex masculin de aproximativ 50 de ani, vorbitoare de limba română. La cercetări, s-a stabilit că persoana ascunsă se numeşte Viorel P., în vârstă de 49 de ani, cu domiciliul în Bucureşti. El a declarat că l-a rugat pe şoferul microbuzului, colegul său, să îl ascundă în compartimentul marfă pentru că a pierdut cartea de identitate, paşaportul a expirat şi dorea să rezolve o problemă urgentă de serviciu în Bulgaria”, anunţă poliţiştii, printr-un comunicat.

Ei au întrerupt călătoria persoanelor în cauză şi le-au întocmit dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi complicitate la trecere frauduloasă a frontierei de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

AJOFM Giurgiu: 3 posturi vacante, ocupate prin transfer la cerere

IMPORTANT: PROCEDURA SE ADRESEAZĂ EXCLUSIV FUNCȚIONARILOR PUBLICIAgenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Giurgiu anunță disponibilitatea a trei funcții...

More Articles Like This