Razie pe DN 5. Transportatorii, luaţi la puricat

Must Read

Peste 70 de polițiști din cadrul I.P.J. Giurgiu – structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, acțiuni speciale și poliție rurală, împreună cu reprezentanți ai Direcției Rutiere din IGPR, ai Inspectoratului General pentru Imigrări și 3 conductori câini din cadrul Centrului chinologic Sibiu, au organizat și desfășurat în județul Giurgiu o acțiune punctuală pe Drumul Național 5 Giurgiu-București, în zona comunei Daia, pentru verificarea modului de respectare a cadrului legal în domeniul transportului de persoane și mărfuri.

Acţiunea a avut loc pe 12 martie.

„La nivelul județului Giurgiu, într-o singură zi au fost constatate 3 infracțiuni rutiere și aplicate 77 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 34.500 lei, cele mai multe dintre acestea pentru încălcarea prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.  Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 5 permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare”, anunţă poliţiştii giurgiuveni, printr-un comunicat de presă.

Din dispoziția șefului Poliției Române acțiunile s-au desfășurat la nivel național, în județele limitrofe cu state non-UE sau la frontiera de sud a României, aproximativ 500 de polițiști acționând suplimentar în peste 100 de filtre.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

INFORMARE

Această informare este efectuată de:S.C. NADARE AZROM S.R.L.             ce intenţionează să solicite de la ADMINISTRATIA NATIONALA „APELE ROMANE”, Administratia...

More Articles Like This