Cele două subiecte au fost dezbătute vineri, 4 martie, în conferinţă de presă a rerprezentanţilor conducerii ALDE Giurgiu.
Copreşedintele organizaţiei de la Giurgiu Constantin Basangiac a spus faptul că guvernul de tehnocraţi condus de Dacian Cioloş întârzie nepermis de mult prezentarea Legii salarizării.
„Tot promite că o prezintă, dar nici până acum nu au făcut acest lucru, deşi termenul era 10 februarie. Deja este, aşadar, foarte târziu. Această lege este una dintre acelea care va ajuta România să progreseze. Atât cei care activează în domeniul public, dar şi cei din privat au nevoie de elaborarea acestui act normativ. În primul rând, cei mai interesaţi sunt tinerii pentru care trebuie făcut ceva ca să nu mai plece, fie din oraşul natal, fie din ţară. Aceasta este şi una dintre cele mai mari probleme la Giurgiu”, a spus Basangiac.
De menţionat este că Legea salarizării a fost propusă încă din Guvernarea Ponta. Faptul că nu a fost supusă dezbaterii şi ulterior aplicării, a fost criticat inclusiv de social-democraţi.
Pe de altă parte, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, purtătorul de cuvânt al ALDE, Ionel Muscalu, a criticat schimbările de prefecţi făcute, potrivit lui Muscalu, „mai pe şoptite, mai pe nevorbite”.
„Motivaţia a fost aceea că cei schimbaţi nu ar fi putut duce la capăt programul Guvernului actual. Dar ce program au? Unul care încape pe o foaie A4, ştiţi că aşa s-au prezentat! Greu de crezut că este o coincidenţă faptul că înlocuitorii şi-au arătat apropierea şi dragostea faţă de partidul care l-a dat preşedinte pe Klaus Iohannis. Un partid care începe, uşor-uşor, să se aşeze la guvernare de-adevăratelea. Aşadar, numai despre un guvern de tehnocraţi nu se mai poate vorbi!”, a declarat Muscalu.
El a dat exemplu noilor prefecţi de la Iaşi, Botoşani sau Argeş, recunoscuţi ca apropiaţi, unii chiar membri ai PNL.
„ALDE consideră că nu este firesc ceea ce se întâmplă şi nici nu trebuie să lase guvernul să cedeze presiunilor politice. De altfel, conducerea formaţiunii noastre l-a atenţionat pe premierul Cioloş să fie atent la schimbări şi nu politizeze administraţia”, a mai spus Ionel Muscalu.
Cătălina Sfetcu