Cooperare româno-bulgară: 30 de milioane de euro disponibili până pe 15 martie 2016 pentru noi cereri de finanţare

Must Read

Reprezentanţii Ministerului Dezvoltării anunţă că fondurile europene nerambursabile în valoare de 30,4 de milioane de euro sunt disponibile pentru noi proiecte de cooperare româno-bulgară.

Este vorba despre cel de al doilea apel de proiecte pentru Axa Prioritară 4 (“O regiune calificată şi incluzivă”) şi Axa Prioritară 5 (“O regiune eficientă”) a Programului de cooperare transfrontalieră Interreg V-A România-Bulgaria (2014-2020). Cererile de finanţare pot fi depuse până la data de 15 martie 2016. Ghidul Aplicantului poate fi descarcat din site-ul programului.

Apelul fost lansat joi, 15 octombrie a.c., în cadrul Comitetului de Monitorizare al Programului. Tot joi au fost aprobate primele 36 de proiecte soft, cu o valoare totală de aproximativ 25 de milioane de euro, selectate spre finanţare după primul apel de proiecte. Lista proiectelor selectate este disponibilă în site-ul programului,www.cbcromaniabulgaria.eu, .

Cu ocazia acestei reuniuni Comitetul de Monitorizare a luat şi alte decizii importante privind implementarea, cum ar fi aprobarea Planului de evaluare al Programului.

Astfel, cu sprijinul constant al Comitetului, Programul Interreg V-A Romania-Bulgaria accelerează ritmul de implementare, făcând paşi importanţi pentru utilizarea eficientă, cu impact maxim, a fondurilor disponibile prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

În perioada de programare 2014-2020, MDRAP gestionează 12 programe europene de cooperare teritorială sau transfrontalieră (pentru 6 dintre ele fiind Autoritate de Management).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Deputat Marian Mina: Ajunge cu minciuna ambalată în „reformă”! Ilie Bolojan nu a condus un guvern, a condus singur, cu încăpățânare și dispreț față...

Ajunge cu minciuna ambalată în „reformă”! Ilie Bolojan nu a condus un guvern, a condus singur, cu încăpățânare și...

More Articles Like This