PSD Giurgiu: PNL a ratat un… nou exerciţiu de imagine

Must Read

Cât tupeu să ai să critici toate măsurile de redresare a ceea ce ai “prăduit”, ai tăiat, ai stricat tu? Ei, iată că, în disperarea lor de a ajunge la Putere, democraţii şi liberalii din aşa-zisul “noul PNL” sunt capabili să facă şi să spună orice, chiar dacă pot şi probabil că au şi căzut în ridicol. Acest subiect a fost dezbătut, recent, în conferinţă de presă, de purtătorul de cuvânt al PSD Giurgiu, Răzvan Cuc.

“A avut loc un nou exerciţiu de imagine din partea PNL-PDL, prin depunerea noii moţiuni de cenzură în domeniul sănătăţii. Numai că, aşa cum se ştie, moţiunea a fost respinsă. Aşadar, dreptul lor democratic, ca Opoziţie, de a “certa” Guvernul îl iau în joacă pentru că nici măcar argumente nu au ca să convingă. Un exerciţiu de imagine şi un drept democratic dus în derizoriu, asta fac cei de la PNL”, a zis Cuc.

El a precizat că moţiunea pe sănătăte oricum frizează ridicolul. “PDL-iştii mascaţi în PNL-işti critică situaţia spitalelor? Păi, tocmai ei, cei care le-au închis, cei care au tăiat salariile medicilor? Trist este şi că liberalii s-au aliat acum cu cei pe care i-au dat jos în 2012, tocmai din cauza dezastrului făcut de respectivii inclusiv în domeniul sanitar”, a mai spus Răzvan Cuc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Deputat Marian Mina:”Bolojan joacă la ruletă viitorul românilor, ca să-şi hrănească setea de putere!”

"Bolojan joacă la ruletă viitorul românilor, ca să-şi hrănească setea de putere! Acelaşi Bolojan este în stare să sacrifice...

More Articles Like This