37 de copii instituţionalizaţi în cinci case de tip familial din Giurgiu au participat la un concurs de pescuit sportiv organizat sâmbată, 30 mai, la un iaz piscicol din localitatea Izvoarele. Acţiunea a fost organizată de Asociaţia Pescar Sportiv din Bucureşti, cu sprijinul administraţiei iazului piscicol Izvoarele 1.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC) Giurgiu, cei care au participat la această competiţie de pescuit sportiv au vârste cuprinse între 5 şi 14 ani.
“Copiii au deprins tehnicile de pescuit staţionar, după care s-au distrat în compania a doi clovni care i-au antrenat în numeroase jocuri şi le-au împlinit dorinţa de a deveni, prin face –painting, prinţese, fluturi, piraţi sau tigri. Copiii au avut parte de o zi deosebită, organizatorii străduindu-se ca celor mici să nu le lipsească nimic. Tricourile, şepcile şi toate cele necesare pescuitului (undiţe, momeli, cârlige) au fost asigurate de Asociaţia Pescar Sportiv, asociaţie care, cu sprijinul mai multor sponsori, a asigurat copiilor şi cadouri constând în rechizite, dulciuri şi fructe. Nici gazdele nu s-au lăsat mai prejos: pe lângă faptul că a pus la dispoziţie iazul, Ionuţ Chirigiu (administratorul iazului piscicol) a asigurat transportul şi le-a oferit copiilor mese copioase în aer liber”, se arată într-un comunicat de presă al DGASPC Giurgiu. 
Toţi copiii au primit diplome de participare iar primii trei clasaţi (cei care au prins cei mai mulţi peşti) au primit şi cupe din partea Asociatiei Pescar Sportiv.
„Am dorit să oferim o zi plină de surprize pentru copiii instituţionalizaţi din Giurgiu, dar şi copiii din centre de plasament din Bucureşti, sectorul 2. Acţiunea de astăzi a fost organizată pentru aproximativ 90 de copii, care au avut ocazia să şi socializeze. Suntem încântaţi că s-au simţit atât de bine, intenţionăm să continuăm organizarea unor astfel de acţiuni şi în anii viitori, cu ocazia zilei de 1 Iunie”, a declarat George Tomescu, reprezentant al Asociaţiei Pescar Sportiv

