Marfa a fost găsită de poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu – P.T.F. Giurgiu, în cala unui autocar ce intra în ţară venind din Turcia, în urma unui control făcut weekendul ce tocmai a trecut.
Este vorba, deci, despre 915 perechi de încălţăminte inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, pe care un cetăţean turc a încercat să le introducă ilegal în ţară.
„În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că bunurile aparţin cetăţeanului turc Mete K., în vârstă de 37 de ani, pasager în autocar. Acesta a declarat că bunurile nu-i aparţin, el fiind contactat de către un cetăţean turc pentru ca, în schimbul sumei de 150 de dolari, să-i transporte încălţămintea până în Bucureşti”, se arată într-un comunicat de presă al ITPF Giurgiu.
Existând suspiciunea că sunt contrafăcute, bunurile în valoare totală de 91.500 lei( dacă ar fi originale) au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor iar turcul s-a ales cu dosar penal.