Social-democratul giurgiuvean Cristian Marciu s-a remarcat, întotdeauna, prin activitatea sa privind dezvoltarea judeţului nostru, în toate funcţiile pe care le-a ocupat, deci şi în cea de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Giurgiu.
În ultima perioadă, se poate spune chiar că l-a cam făcut de râs pe Vasile Mustăţea. Aceasta, prin toate eforturile şi succesele înregistrate de Marciu, alături de echipa PSD Giurgiu, condusă de senatorul Niculae Bădălău, în ceea ce priveşte aducerea de bani de la bugetul de stat pentru aproape toţi primarii giurgiuveni.
Vorbim aici de circa 600 de miliarde de lei vechi, o sumă pe care n-a mai primit-o vreodată judeţul nostru, la acest capitol.
În tot acest timp, când unii se zbăteau să aducă bani în proiecte de apă-canal şi drumuri, de Mustăţea- ca atitudine şi activitate- s-au plâns nu doar primarii, ci şi parlamentari şi alte personalităţi din politică ori administraţie.
Probabil de ciudă că vicele Cristian Marciu şi echipa sa au primit, pe bună dreptate, respectul şi aprecierea celor sprijiniţi, Mustăţea i-a pus gând rău(mai demult) şi, azi, l-a înlăturat din funcţia menţionată, înlocuindu-l cu un fost membru al PSD(rămas cică independent, în baza OG 55), Ionuţ Matei.
Cine a „validat” azi alegerile? Comisia de… numărare
S-a întâmplat în şedinţă extraordinară a CJ, când, cei din grupul PSD-PC-PLR au părăsit şedinţa, înainte ca ordinea de zi să fie votată, având în vedere că nu s-a respectat legea, au spus ei. Punctele suplimentare introduse pe ordinea de zi neavând caracter extraordinar, aşa cum prevede art. 94, aliniat 2 din legea 215. „Consiliul judeţean se poate întruni şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este necesar, la cererea preşedintelui sau cel puţin unei treimi din numărul membrilor consiliului ori la solicitarea prefectului, adresată preşedintelui consiliului judeţean, în cazuri excepţionale care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizooziilor, precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice”.
Treaba nu este deloc atât de simplă pe cât pare.
Alături de proiectul ce-l viza pe Marciu, erau pe ordinea de zi suplimentară alte 4 proiecte ce vizau unii consilieri. Pe de-o parte, unul se referea la validarea (a 3-a oară) a lui Ion Mateescu în funcţia de consilier, iar celelalte la încetarea mandatelor celor 3 reprezentanţi ai PLR, Ovidiu Andrei, Adrian Chiran şi Cătălin Matei.
Pentru că din comisia de validare 4 membri care aparţin grupului PSD-PC-PLR nu mai erau în sală, comisia de validare(în cazul lui Mateescu) n-a mai putut fi constituită, acţiunea în sine fiind făcută cu o comisie… de numărare a voturilor. Potrivit specialiştilor, cele două comisii nu pot fi una şi aceeaşi.
Deci, s-ar putea spune că Vasile Mustăţea se comportă într-o instituţie publică, aşa, ca şi cum ar fi pe moşia sa.
Pe de-o parte, prin „mazilirea” lui Marciu, ne imaginăm că, în opinia lui Mustăţea, oamenii de la sate, şi care l-au votat, sunt oricum obişnuiţi să meargă la wc în fundul grădinii, să umble prin noroaie şi să scoată apa, uneori improprie consumului, din fântânile moştenite dintr-o „eră” din care ar trebui să scăpăm.
Apoi, pe de altă parte, văzându-se acum cu o „majoritate”în CJ(formată şi din „independenţii” care au profitat de Ordonanţa 55 pe care Mustăţea o tot critică), şeful de la judeţ îşi imaginează că poate face chiar ce vrea? Cum ar fi să se folosească de o comisie cu alte atribuţii decât ar trebui, iată, ca azi?
Şi se mai întreabă de ce îi tot atacă prefectul Hotărârile… Sau poate că îi place postura de „victimă”? Dar cu ce îi ajută asta pe cetăţenii celui mai sărac judeţ din România? Cu ce ne ajută să trăim mai bine tot „şahul” ăsta, vorba chiar a lui Mustăţea? Păi, ăsta o fi Giurgiu lucrului bine făcut…
Redacţia