3 Decembrie – Ziua Internaţională de Solidaritate cu Persoanele cu Handicap a fost marcată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC) Giurgiu prin organizarea unui spectacol ce a avut loc astăzi, 3 decembrie 2014, începând cu ora 14.00, în sala mică a Teatrului Tudor Vianu din Giurgiu.
Spectatori au fost copii cu dizabilităţi din cadrul caselor de tip familial şi persoane adulte cu handicap din cadrul locuinţelor protejate, structuri rezidenţiale aflate în subordinea DGASPC Giurgiu, precum şi membri ai filialei Giurgiu ai Asociaţiei de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic.
În spectacolul dedicat persoanelor cu dizabilităţi au evoluat membrii Ansamblului folcloric ”Izvoranca” şi trupa de majorete “Black Gold Dance” din comuna Izvoarele, precum şi un grup de copii cu dizabilităţi din cadrul caselor de tip familial din Giurgiu. Spectatorii au avut ocazia de a vedea si o expozitie de obiecte din lut realizate de beneficiarii locuintelor protejate din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Giurgiu.
”Dorim să mulţumim tinerilor din localitatea Izvoarele care au susţinut acest spectacol, manifestându-şi astfel solidaritatea faţă de persoanele cu nevoi speciale. Marcarea Zilei de 3 Decembrie urmăreşte promovarea rolului activ al comunităţii în respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, împiedecarea discriminării oamenilor pe criterii de dizabilitate şi înţelegerea problematicii persoanelor cu nevoi speciale”, a declarat Marius Ducă, şef serviciu în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu.
Comunicat de presă DGASPC Giurgiu,
Denisa Cristescu , Consilier Comp. Relaţii Cu Mass-Media
