SPECIAL: Ana-Maria Cîrjaliu, giurgiuveanca de nota 10 a cinematografiei române

Must Read

Este veselă, încrezătoare în sine şi în cei din jur, e optimistă, zâmbitoare şi, totodată, echilibrată. Chiar dacă este singura tânără din Giurgiu cu un succes răsunător în cinematografia din România, vorbeşte cu modestie despre rezultatele ei.

Este aparent o simplă copilă, însă are atât de multe motive să fie mândră! La fel şi pe noi, cei care o cunoaştem personal şi nu numai, suntem atât de mândri de ea.

Ana-Maria Cîrjaliu, fetiţa care joacă în filme încă de la 4 ani, a mai dat, recent, încă o lovitură: este singura giurgiuveancă de nota 10, la absolvirea Şcolii de Actorie şi Film „Pygmalion”. Nota i-a fost acordată de actriţa Stela Popescu.

A studiat acolo timp de 2 luni, în fiecare sâmbătă – câte 2 ore, şi a luat lecţii de dicţie, dar a lucrat şi „pe scenariu”, sub îndrumarea profesorului Andreea Lupşa.

Acum în vârstă de 12 ani, Ana-Maria a reuşit să-şi mai împlinească un vis, acela de a urma cursuri la MediaPro, după ce a fost căutată special de ei pentru a merge acolo.

A jucat şi cu Nae Lăzărescu

Din nou, face naveta la Bucureşti, de două ori pe săptămână, alături de mama ei cea care, la rândul său, face eforturi supraomeneşti, mai ales financiar vorbind, pentru ca Ana-Maria să nu renunţe la pasiune. De fapt, vorbim deja despre mai mult decât o pasiune. Filmul, iar mai nou şi teatrul(fata face parte din Clubul de Teatru „Valah” al lui Mihai Răboj) sunt viaţa fetei.

„Fac asta pentru că este frumos şi pentru că mă regăsesc în această artă. Nu e deloc obositor, când îţi place ceva cu adevărat, devine foarte uşor”, ne-a spus Ana-Maria.

Tânăra, aşa cum au relatat la momentul respectiv ziarele locale, este, de altfel, singura actriţă giurgiuveană care a adus în urbea noastră un Oscar pe care l-a obţinut la „Gala Filmului pentru Copii”, la vârsta de 8 ani.

Până acum, Ana-Maria a interpretat mai multe roluri în filme româneşti, de la soldat, dansator, menajeră sau elev. A jucat alături de mari actori, precum Nae Lăzărescu, Carmen Aldea Vlad, dar l-a cunoscut şi pe Gabriel Dorobanţu.DSC_0106

„Erau fireşti cu noi, de parcă aveam aceeaşi vârstă. Toţi m-au impresionat. Ce calităţi trebuie să aibă un copil, un tânăr pentru a juca în filme sau a face teatru? Să aibă bunăvoinţă, să-i placă acest lucru”, ne-a mai spus Ana-Maria.

I-ar plăcea să joace cu Brad Pitt

A mărturisit că, pe viitor, se vede atât pe scenele marilor teatre din România şi din străinătate, dar nu va renunţa nici la filme, sperând chiar că va avea şansa să joace într-o telenovelă. „Prefer un personaj principal pozitiv”, mai spune fata, zâmbind ştrengăreşte, precizând că, în opinia sa, e mai greu la teatru decât la film: „La teatru e mai dificil, de emoţie poţi să-ţi şi uiţi replicile şi s-a cam terminat, dar la film, tragi câte duble este nevoie”.DSC_0109

La Clubul de Teatrul „Valah”, Ana-Maria Cîrjaliu pregăteşte o comedie după piesa „Don Juan”, iar până acum, a jucat în filmele „Trupa de show”, „Dramaticus”, „Bona visurilor mele” şi „Superstiţiile”. Datorită acestei ultime pelicule a obţinut nota maximă la finalizarea cursurilor de la „Pygmalion”.

Am mai întrebat-o pe Ana-Maria cu cine şi-ar dori să joace într-un film, iar după precizarea că actriţele ei preferate sunt Sore Mihalache şi Selena Gomez, a recunoscut că i-ar plăcea să-l aibă ca partener pe Brad Pitt.

Cătălina Sfetcu

6 COMENTARII

  1. Ar trebui sa va informati mai bine cand redactati astfel de articol. In filmul in care a jucat fetita au fost si alti copii giurgiuveni care au primit tot nota 10 de la d-na Stela Popescu, urmand aceleasi cursuri, si chiar au jucat in doua din cele trei filme facute in municipiul Giurgiu. Nu mai prezentati articole incomplete pentru ca si ceilalti actori merita aceeasi mediatizare :((((((((((

  2. Doamna Catalina Sfetcu, am un respect deosebit pentru dvs, insa articolul nu prea coincide cu realitatea! Mama fetitei Ana Maria Cirjaliu probabil vrea sa i se vada meritele doar copilului dumneai! Asa cum a spus si dna/dra Maria mai sus, mai exista copii care au obtinut aceiasi NOTA 10 la finalul cursului Pygmalion.
    Daca doriti sa ne oferiti un articol relevant ar trebui sa luati legatura cu cei de la Pygmalion si va puteti documenta mai mult cu privire la acest subiect!
    Numai la o simpla cautare pe youtube ”Pygmalion Giurgiu 2014” aveti ocazia sa vedeti filmuletele pe care le-ati enumerat in articol, iar la sfarsitui fiecarui filmulet apare distributia, unde apare numele si celorlalti copii care au jucat in aceste filmulete!
    Nu as vrea sa deranjez pe nimeni cu acest comentariu, nu l-as fi scris, daca articolul cuprindea si numele celorlalti copilasi care au obtinut NOTA MAXIMA!
    Toate cele bune!

  3. Din cate stiu eu fiecare avem anumite atributii la locul de munca si in acest caz ar fi trebuit sa va informati la scoala de actorie Pygmalion cu privire la notele obtinute si pe urma sa publicati acest articol. Nu cred ca este necesar sa vina parintii la redactie, atunci unde este munca de culegere… Nu vreau sa jignesc pe nimeni, insa copiii sunt afectati cand vad acest articol si stiu ca au jucat in acelasi film si au primit nota maxima, iar ei… Trageti dvs concluzia.

Răspunde-i lui Roxana Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Poliția de Frontieră Giurgiu: Prohibiție totală a pescuitului pe Dunărea de frontieră cu Bulgaria, între 24 aprilie și 7 iunie 2026

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu informează cetățenii că, în perioada 24 aprilie – 7 iunie 2026, inclusiv,...

More Articles Like This