FOTO: Haine şi parfumuri, cel mai probabil contrafăcute, în valoare de peste 1,1 milioane de lei, confiscate de poliţiştii de frontieră giurgiuveni

Must Read

Un turc, în vârstă de 35 de ani, care intrase în România pe la Giurgiu, pasager într-un autocar, a rămas fără 6.400 de produse vestimentare şi de parfumerie, susceptibile a fi contrafăcute, estimate la o valoare de peste 1,1 milioane de lei.

Asta după ce poliţiştii de frontieră giurgiuveni au oprit, la control, autocarul respectiv, pe DN 5.

„În data de 3 martie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu –Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu și  Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, în cadrul unor acțiuni de tip BLITZ, au oprit pentru control, pe DN5, un autocar, care circula pe ruta Turcia – România.

        Cu ocazia verificării mijlocului de transport, colegii noștri au descoperit în interiorul autocarului 6.421 produse, articole vestimentare și de parfumerie, toate inscripționate cu denumirea unor mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute. Bunurile aparțineau unui pasager, cetăţean turc, în vârstă de 35 de ani, care nu au putut prezenta documente de proveniență.

          Produsele descoperite, estimate la o valoare de 1.172.500 lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și introduse în camera de corpuri delicte a instituției.

         În prezent, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, care prejudiciază  titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu desfășoară permanent activități, în cooperare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, asigurarea securității frontierelor și protejarea drepturilor de proprietate intelectuală”, a transmis Poliţia de Frontieră Giurgiu.

Foto: ITPF Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Articole

Deputat Marian Mina: „Drumul de Mare Viteză București–Giurgiu prinde contur!”

Drumul de Mare Viteză București–Giurgiu prinde contur!Un proiect așteptat de mulți ani intră într-o etapă esențială: analiza variantelor de...

More Articles Like This